Pentru că nu multe cupluri apelează la metodele de contracepție 100% sigure, precum contraceptivele orale sau prezervativele, cunoasterea semnelor unei sarcini incipiente poate fi extrem de valoroasă pentru un cuplu care nu și-a programat așteptarea unui nou membru în viața lor.  

 

  1. Întârzierea menstruaţiei

 

Printre simptomele de sarcină incipientă care se pot observa încă din primele săptămâni este întârzierea menstruaţiei.  Chiar dacă acesta este primul semnal de alarmă care anunță începutul unei sarcini, nu este exclus ca motivul întârzierii să fie altul. De exemplu, dacă ai trecut printr-o perioadă cu un nivel ridicat de stres, ai răcit sau ai trecut printr-o operație chirurgicală, atunci este normal ca menstruația să întârzie câteva zile.

 

  1. Greţurile în sarcină

 

Grețurile se numără printre simptomele de sarcină incipientă. Chiar dacă pentru majoritatea femeilor este știut faptul că acestea apar în mod frecvent dimineața, te pot surprinde în orice moment al zilei.

 

Un remediu natural care poate atenua simptomele de greață este consumul de ghimbir. Simptomele de greață apar frecvent doar în primul trimestru de sarcină, acestea atenuându-se la începutul celui de-al doilea trimestru. Tot ceea ce trebuie să faci este să te asiguri că mănânci bine și echilibrat.

 

  1. Oboseala precoce

 

În timpul sarcinii, metabolismul mamei suferă modificări pentru a putea susține atât corpul ei, cât și pe cel al copilului care se formează în pântece, ceea ce implică mult mai multă muncă.  Astfel se explică starea continuă de oboseală și nevoia de a dormi mai mult decât de obicei.

 

  1. Urinare frecventă

 

La aproximativ o săptămână după concepere,  vei simți nevoia de a merge mai des la toaletă, însă vei constata că urinezi des, dar puțin. Explicația este creșterea nivelului sanguin din zona pelvină determinată de embrionul instalat.

 

  1. Constipaţie și balonare

 

În această perioadă, intestinele tale au tendința de a se relaxa, fapt cauzat de nivelul ridicat de hormoni, de aceea apar constipația și balonarea ca efecte secundare care creează o stare de disconfort.

 

  1. Pofte culinare și modificări de gusturi

 

Nu există niciun studiu concret care să facă asocierea dintre o sarcină incipientă și poftele culinare. În urma studiilor, s-a demonstrat faptul că organismul simte nevoia de vitaminele şi mineralele de care duce lipsă.

 

  1. Apariția acneei

 

În cazul sarcinii incipiente vei observa că coprul tău va fi invadat de coșuri, chiar dacă în mod normal nu se întâmpla acest lucru. Acest lucru se va regla, intr-adevar, după ce nivelul de hormoni va reveni la cel normal, de aceea nu trebuie să te îngrijorezi.
simptome de sarcinăOdată ce aduci pe lume bebelușul, nu uita de sănătatea lui și recoltează celule stem la naștere. Recoltarea de astfel de celule îl va apăra de peste 40 de boli grave. Informează-te temeinic și alege la o bancă de încredere. O astfel de comunitate este Baby Stem, partener exclusiv al băncii de celule stem Seracell, care oferă servicii de prelucrare și de depozitare a celulelor stem, la cele mai înalte standarde. Baby Stem pune la dispoziția clienților săi un kit de recoltare dar și orice informație necesară. Pentru mai multe detalii, vizitează www.babystem.ro



Nota pentru 7 Simptome de Sarcină Incipientă: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (2 note, media: 3,50 din 5)
Încarc...


Articolul face parte din categoriile

Mămici fericite ne recomandă

emma zeicescu

Au fost 9 luni de provocări, zâmbete, gânduri, lacrimi și speranțe. Vestea că voi deveni mamă a fost cea mai frumoasă. Au urmat apoi planurile de viitor. Am conştientizat și cât sunt de responsabilă de viitorul micuţului nostru și, de aceea, am decis să recoltez cu Baby Stem...

Află povestea ei

adela popescu

Dupa o perioada in care ne-am informat foarte mult, am luat decizia ca pentru siguranta copilului nostru, sa incheiem contractul cu Banca de Celule Baby Stem [...] www.babystem.ro Avem incredere si suntem convinsi ca am facut cea mai buna alegere!

Află povestea ei

amalia enache

O altfel de "valiza", o altfel de calatorie in care pornesc, cea mai importanta de pana acum.Anul acesta de 1 iunie, i-am facut primul cadou copilului meu inca nenascut: kitul de recoltare si stocare a celulelor stem Baby Stem.

Află povestea ei

oana ionita

Inainte să fac această alegere, m-am documentat temeinic şi am ales Baby Stem. De ce? Pentru că stocând [...] se păstrează toate celulele atât de importante în tratamente [...] şi pentru că experienţa Baby Stem [...] este remarcabilă.DA, copilul meu merită ce este mai bun!

Află povestea ei

ioana tiganila

Romania, Liban, Africa de Sud ... Nu conteaza din ce colt de lume venim, nu conteaza culoarea pielii. Important este sa invatam din prezent, ca sa putem construi un viitor mai frumos. Iar viitorul sunt copiii.​​Haideti sa investim, ce gasim fiecare mai bun pe lume, in copiii nostri si in viitorul lor!Noi tocmai am facut un prim pas : am decis sa recoltam celule stem cu Baby Stem.

Află povestea ei

carmen bruma

După multe luni de studiat ofertele de pe piaţă, am decis să aleg Baby Stem. Iată câteva dintre motive: [...] stocarea se face în 3 eşantioane şi este garantată timp de 20 de ani prin asigurarea împotriva falimentului.

Află povestea ei

mirela boureanu-vaida

Aseara am incheiat contractul cu Banca de Celule Baby Stem pentru viitorul si siguranta copilului meu.. Sper sa nu fie niciodata nevoie de ele, dar paza buna trece primejdia rea.. de aceea am apelat la cei mai buni!!Multumesc, Baby Stem!

Află povestea ei

daniel osmanovici

Ce să alegi? Trebuie să alegi? Cum alegi? După ce am trecut în revistă toate ofertele …cu prețuri, metode recoltare, transportator care lucrează și în weekend, durată de păstrare și modalitate de păstrare, modul și modalitatea prin care pot să mă folosesc de ele, costuri înainte, după sau la nevoie am decis să aleg #babystem...

Află povestea lui

andreea banica

Sunt fericita!!! Azi am luat kit-ul de recoltare celule de la Baby Stem, [...] Prelevand celule din cordonul ombilical si stocandu-l [...], stocam mai multe celule care ne pot ajuta, in acest moment, in tratarea a peste 80 de boli. Viitoare mamici, asigurati-va bebelusul!

Află povestea ei

oana roman

Investiţia în viitorul copilului meu este cea mai importantă pentru mine. De aceea am hotărât din timpul sarcinii că voi recolta celule stem. După ce m-am documentat şi am studiat în detaliu mai multe oferte de pe piaţă, am hotărât că Baby Stem...

Află povestea ei

octavia geamanu

In minunata perioada a existentei mele – care-o precede pe cea mai frumoasa 🙂 -, am avut multe nopti nedormite in care am cautat raspunsuri la sutele de intrebari pe care n-ai cum sa nu ti le pui atunci cand urmeaza sa devii mama...

Află povestea ei

raluca culcea

E aproape aici! Gandul ma entuziasmeaza, ma copleseste, uneori ma amuza si alteori ma sperie. Dar in permanenta ma motiveaza! Sanatatea copilului meu e acum cel mai important lucru asadar caut acei specialisti care vor face din sanatatea prichindelului meu un ţel la fel de important...

Află povestea ei

Medicii aleg cu incredere Baby Stem

Contactează-ne pentru a primi o ofertă personalizată și consultanță gratuită din partea specialiștilor noștri.

Termenii si Conditiile

Câștiga un voucher de 1000 EURO pentru orice pachet de recoltare celule stem Baby Stem și premii speciale oferite de Provita (consultație, ecografie, kinetoterapie & masaj). Înscrie-te în concurs completând formularul de mai jos și te vom contacta cu informații despre stocarea celulelor stem! Succes!

Termenii si Conditiile