În lumea modernă în care trăim doar 1 din 5 mame își poate permite să stea acasă cu copilașul, în rest cea mai mare perioadă din timp copilul stă cu bunica. Acest fenomen stârnește adeseori gelozia mamelor față de bunici.
Vi se pare că de la un timp încoace copilașul nu vă acordă la fel sau mai multă atenție ca buncii, nu vă mai povestește tot ce a făcut sau gândește, pentru că și-a găsit un ascultător în persoana buncii? Când este certat o ascultă mai degrabă pe bunică, decât pe dumneavoastră? Este foarte posibil să fie așa și doar mama poate să îndrepte situația și să recâștige atenția copilului.
Dacă până acum câțiva ani tații puteau fi cei acuzați că petrec mai puțin timp cu copiii și mai mult cu serviciul, acum aceeași situație este valabilă și pentru mame. Și este absolut normală dorința de a asigura un echilibru material, care să vă permită să oferiți copilului tot de ce are nevoie. Se poate întâmpla însă, mai ales la o vârstă fragedă ca lipsa părinților să se resimtă puternic și copilul din dorința de a primi afecțiune și toată atenția din lume să se atașeze mai mult de bunici, pentru că îi vede mai des și pentru că sunt mereu alături. De aceea, din tot timpul care vă rămâne atunci când veniți de la serviciu încercați să-i oferiți maximul copilului dumneavoastră.
Problemele pornesc din diferențele de stil educațional, bunicile sunt adeseori mai tolerante față de capriciile și dorinșele celor mici și asta vine din faptul că au mai multă răbdare și experiență. În plus, bunica percepe timpul petrecut cu nepot ca pe o a doua șansă, ca pe o sărbătoare, ea încearcă să-l facă mereu mulțumit, nicidecum să-l alinte.
Deseori mamele tinere sunt destul de nemulțumite de metodele bunicilor, dar asta vine poate fără să contientizăm din gelozie față de relația dintre copil și bunici, ne frământă frica ascunsă că am putea trece pe planul doi în sufletul copilului. În plus, putem constata că bunica este mult mai tolerantă în aceleași situații în care ne certa când eram noi mici. Este firesc să se mai schimbe lucrurile în timp, tocmai pentru că acum bunicii au învățat din propriile greșeli și vor ști să nu le mai repete.
Ce facem în astfel de cazuri?
1. Oricât de minunată ar fi bunica, oricât de bine ar ști să-și educe nepoții și oricât timp ar avea la dispoziție, aceasta nu poate să înlocuiască mama. Părinții sunt cei mai importanți oameni în viața copilului și acest fapt nu poate fi schimbat cu nimic.
2. Nu are rost să vă puneți întotdeauna la polul opus atitudinii bunicii: ”Bunica te-a lăsat să faci? Dar, eu nu te las!” Asemenea atitudine nu adaugă mai multă autoritate părintelui, în plus va crea conflicte fără rost în exterior, dar și în sufletul copilului. Din moment ce bunica v-a crescut și pe dumneavoastră, cu siguranță știe multe lucruri utile și pentru nepot.
3. Nu are rost să-i cereți bunicii să respecte o listă întreagă de cerințe, pentru că bunica nu este bonă, ea va avea altă atitudine față de copil și îl poate învăța o mulțime de lucruri bune, dar poate scăpa din vedere altele, de care să vă ocupați dumneavoastră.
