Care sunt Beneficiile Consumului de Ananas în Timpul Sarcinii?

Pe durata celor nouă luni de sarcină este necesar să îți planifici o dietă alimentară echilibrată, astfel încât să îți asiguri atât ție, cât și viitorului tău bebeluș, aportul de nutrienți necesari pentru o dezvoltare aromonioasă!

 

Pe piață se zvonesc o mulțime de mituri care afirmă faptul că un consum ridicat de ananas în sarcină poate duce la o naștere prematură sau chiar la pierderea bebelușului. Acest lucru se presupune că se datorează conținutului de substanță numită bromelină, care duce la elasticizarea colului uterin, provocând astfel o naștere prematură. Dar cantitatea de bromelaină dintr-o singură porție de ananas nu este susceptibilă să influențeze sarcina într-un mod negativ.

 

Pentru a elimina toate aceste temeri și pentru a-ți proteja bebelușul de neplăceri, specialiștii BabyStem îți vor prezenta, în cele ce urmează, beneficiile pe care consumul de ananas în timpul sarcinii le are.

 

  1. Efect antidepresiv

Cu toate știm că femeile însărcinate se confruntă cu schimbări bruște de dispoziție, precum excese de furie, stări de plâns care nu pot fi controlabile sau sentimente de frică din motive inexplicabile. Consumul de ananas în timpul sarcinii este benefic, deoarece are efect antidepresiv.

 

  1. Previne constipația

Femeile însărcinate suferă de constipație și balonare pe toată durata celor nouă luni de sarcină. Acest lucru se datorează faptului că nivelurile ridicate de hormoni au un efect de relaxare asupra intestinelor tale, având ca scop crearea unui spațiu mai mare pentru dezvoltarea copilului, pe parcurs ce uterul se extinde. Ananasul este bogat in fibre, fiind utile în problema constipației și în menținerea unei digestii optime pe parcursul sarcinii.

 

  1. Este benefic pentru sistemul osos

Alimentatia cu ananas în timpul sarcinii este benefică la menținerea și întărirea sistemului osos. Acest lucru se datorează conținutului ridicat de mangan pe care ananasul îl are în componență.

 

  1. Conținut bogat de vitamine

Știai că fructul de ananas este bogat în nenumărate vitamine și minerale? Consumul a două felii de ananas în timpul sarcinii, de grosime maximă care să nu depășească un deget, îți poate aduce 150% din necesarul zilnic de vitamina C de care corpul tău are nevoie, protejând astfel sistemul imunitar.

 

  1. Atenuează starea de greață

Ananasul este bogat și în vitamina B6, cunoscută pentru ameliorarea stărilor de greață. Astfel, câteva cubulețe de ananas consumate pe timpul zilei vor ajuta la atenuarea ssenzațiilor de greață resimțite de femeile gravide, mult mai puternice pe durata dimineții.

Ananasul este o alegere sigură și sănătoasă în timpul sarcinii. Nu există dovezi științifice care să susțină faptul că ananasul este periculos în timpul sarcinii. Zvonurile despre ananas sunt pur și simplu anecdotice.

Un consum optim de ananas în toată această perioadă este benefic atât pentru mamă, cât și pentru copil.  Recomandat este să nu consumi mai mult de o cană de fruct pe zi, fructul fiind extrem de bogat în antioxidanți și Vitamina C.

 

Ai grijă de sănătatea bebelușului tău încă din primele zile de viață, consumând cu moderație ananas în sarcină, pentru ca cel mic să fie în siguranță!

 

ananas în sarcinăBaby Stem oferă servicii de prelucrare și de depozitare a celulelor stem în patru laboratoare  performante, prin colaborarea cu Seracell. Astfel, stocarea se face în șase eșantioane – trei eșantioane, fiecare apt pentru un eventual transport și încă trei mini eșantioane destinate testelor de compatibilitate, testelor ADN sau identificării malformațiilor genetice ale celulelor stem.

 

Seracell este banca numărul 1 în Germania și dispune de două dintre cele mai importante acreditări GMP (God Manufacturing Practice) și JACIE, ca semn al profesionalismului echipelor medicale și a laboratoarelor echipate cu o tehnologie de înaltă performanță. Pentru mai multe detalii, vizitează Babystem.ro