Ghidul Mamelor Informate

Sarcina după 35 de ani: Care sunt riscurile și ce este bine să știi

Venirea pe lume a unui copil este emoționantă, indiferent de vârsta pe care femeia o are. Dar, cu cât vârsta gravidei este mai înaintată, cu atât provoacă mai multă îngrijorare. În zilele noastre, din ce în ce mai multe femei aleg sarcina după 35 de ani, motivele fiind în general legate de carieră. Însă, cu cât femeile întârzie mai mult sarcina, cu atât există riscuri legate de aducerea pe lume a unui copil. 

 

Dacă acum câțiva ani nu erau cunoscute foarte multe cazuri de femei care nășteau după 35 sau 40 de ani, acum medicii au cunoștințe de aceste situații. Foarte multe femei care au avut prima sarcină după 35 de ani au născut copii sănătoși. Grija pe toată perioada sarcinii îi va permite copilului tău să aibă un început de viață bun.

 

Riscuri legate de sarcina după 35 de ani

 

Femeile se nasc cu un anumit număr de ovule, care odată cu înaintarea în vârstă scade, de asemenea și calitatea genetică a ovulelor scade. Femeile care aleg din proprie inițiativă să aibă un copil după vârsta de 35 de ani sau care rămân însărcinate pentru prima dată la acea vârstă, trebuie să cunoască anumite lucruri legate de riscurile care vin odată cu vârsta înaintată. 

Iată care sunt riscurile care pot surveni odată cu sarcina după 35 de ani:

  • Avort spontan

Femeile care rămân însărcinate după 35 de ani au un risc mai mare de avort spontan din cauza creșterii riscului de anomalii cromozomiale la nivelul ovulelor și a modificărilor tuturor țesuturilor în raport cu vârsta. Conform statisticilor, o femeie de până în 25 de ani are o rată a avorturilor spontane de 9%, în timp ce riscul crește la 20% între 35 și 39 ani și la mai mult de 50% la 42 ani. 

  • Diabet gestațional

E un lucru ştiut că vârsta înaintată creşte şi riscurile mai multor afecţiuni în timpul sarcinii. Anumite femei pot suferi de diabet gestațional din cauza faptului că organismul nu secretă suficientă insulină pentru a menţine glicemia (cantitatea de glucoză din sânge) în limite normale. Mai mult, în cazul femeilor trecute de 25 de ani riscul de a face diabet gestaţional este mai mare. Riscul creşte cu 4% pe an în fiecare an după 25 de ani. 

Dacă ceilalţi factori nu sunt întâlniţi la majoritatea femeilor, vârsta este clar un aspect care poate atinge multe femei care îşi doresc o sarcină fără probleme. După 35 de ani în organism scade rezerva de celule beta-pancreatice, tocmai de aceea prevalenţa diabetului gestaţional sub 20 de ani este de 0,15%, iar peste 30 de ani, de 4,2%.

  • Anomalii cromozomiale

Pe măsura înaintării în vârstă, ovulele încep să ”îmbătrânească”, de aceea au o probabilitate mai mare de a dezvolta anomalii cromozomiale. Anomaliile cromozomiale pot apărea la copii  indiferent de vârsta mamei. Totuși, s-a observat frecvența trisomiilor (prezența a trei copii de cromozomi, în loc de două) crește cu vârsta gravidei, mărindu-se exponențial după 35 de ani. 

  • Greutate mică a fătului la naștere

Greutatea mică la naștere este atribuită oricărui nou născut care a cântărit mai puțin de 2500 g sau care nu și-a atins potențialul de creștere. Vârsta mamei influențează acest aspect, de exemplu statisticile arată că vârsta sub 20 de ani sau peste 35 de ani reprezintă un factor de risc pentru creștere insuficiență a fătului în uter. Motivele ar putea fi și boli preexistente ale mamei sau formarea deficitară a placentei.

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

  • Placenta praevia

O altă problemă în cazul sarcinii după 35 de ani este placenta. Specialiștii susțin că, la femeia trecută de 35 de ani, placenta praevia poate cauza sângerări și travaliu prematur. Aceste probleme sunt cauzate de uterul care nu mai este capabil să facă față la fel de bine schimbărilor survenite în sarcină.

  • Probabilitate mai mare de naștere prin cezariană

Este posibil să fi auzit că există mai multe probleme în timpul nașterii la femeile cu vârsta peste 35 de ani. Anumite complicații care apar mai frecvent la mamele vârstei mijlocii, cum ar fi problemele de tensiune arterială, implică adesea necesitatea unor intervenții precum cezariana și inducerea travaliului.

Avantaje de a avea o sarcină după 35 de ani

 

Așa cum se întâmplă în viață există un echilibru în toate, implicit în a avea o sarcină după 35 de ani. Mămicile mai în vârstă sunt fie într-o relație de lungă durată, mai stabilă, fie au un statut socio-economic crescut, astfel încât îi pot oferi copilului siguranță financiară și stabilitate emoțională mai mare decât în cazul unei mame foarte tinere. De asemenea, s-a mai observat că femeile care hotărăsc să aducă pe lume un copil după vârsta de 40 de ani sunt mult mai atente la alimentația lor, acordă o reală importanță stilului de viață sănătos, și în general, se îngrijesc mai mult de sănătatea lor.

 

Chiar dacă procentual riscul de a avea probleme cu sarcina după 35 de ani, acest lucru nu înseamnă că sarcina va evolua cu complicații. Dar, este bine să îți iei toate măsurile de precauție, să evităm pe cât posibil factorii de risc, să efectuăm consultații de specialitate la un interval de timp stabilit împreună cu medicul obstetrician, pentru a putea depista la timp eventualele complicații.

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Creşterea unui copil  e o călătorie minunată care aduce în viața unei mame atât bucurii, cât și noi provocări, indiferent de vârstă. O sarcină la 40 de ani necesită analize suplimentare. Există posiblitatea apariției unor complicații și, de aceea, pentru ca mama și copilul să fie bine, femeia trebuie să facă mai multe vizite la medicul ginecolog.

De asemenea, recoltarea de celule stem la naștere este o măsură pentrui siguranța și sănătatea copilului în viitor. 

 

Publicat de
Ana

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022