Ce conține și ce presupune kitul de recoltare, primul pas în procesul de stem cell banking

Utilitatea celulelor stem este un fapt dovedit în prezent, mărturie stau pacienții tratați de boli foarte grave. Însă, în viitorul copilului tău beneficiile acestor celule vor avea și mai mult succes, deoarece, dincolo de tratamentele actuale, studii clinice și cercetări științifice sunt în plină desfășurare privind utilizarea sângelui din cordonul ombilical pentru bolile considerate incurabile.

 

Sângele prelevat din cordonul ombilical la nașterea bebelușului s-a dovedit o alegere foarte importantă, deoarece celulele stem din sângele ombilical sau placentar sunt celule tinere, cu un potențial de utilizare terapeutică mult mai mare. Rolul esențial pe care placenta și cordonul ombilical le au în menținerea vieții și dezvoltării fătului, care are practic un organism diferit din punct de vedere genetic față de al mamei, constituie un avantaj asociat celulelor stem recoltate din sângele acestor țesuturi.

 

Cum se desfășoară recoltarea de celule stem

La semnarea contractului cu banca de celule stem care dorești să se ocupe de recoltarea celulelor stem ale copilului tău, vei primi un kit de recoltare care conține o pungă de prelevare cu anticoagulant, cu rol de a preveni formarea cheagurilor în timpul procesului de recoltare, și două ace cu care medicul obstetrician va puncționa vena ombilicală pentru recoltarea sângelui. Personalul medical este instruit să recolteze cantitatea maximă de sânge disponibilă. Proba biologică recoltată este etichetată și ambalată în condiții speciale pentru a fi transportată către laboratoarele băncii într-un kit special. La naștere, și mamei i se va recolta sânge pentru toate testele virusologice și bacteriologice necesare.

 

Kitul de recoltare oferit de Baby Stem presupune stocarea până la 9 eșantioane independente pentru analize și tratamente ulterioare. Baby Stem este singura bancă de celule stem din România care oferă toate cele 3 variante de procesare și stocare a celulelor stem: TotiCyte, separare și sânge integral.

 

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

 

După naștere, vei anunța un reprezentant al băncii pentru a trimite un curier autorizat care va ridica kitul de recoltare pentru a fi dus la laboratoarele speciale unde probele biologice prelevate vor fi supuse unui proces de testare (virusologică și bacteriologică) și crioprezervare. Asigură-te că acest sistem oferit de banca de celule stem cu care ai semnat contractul este unul performant care permite probei să fie trimisă către laborator în cele mai bune condiții, deoarece transportul trebuie să fie realizat de o companie specializată în transportul probelor biologice.

Proba biologică cu celule stem este transferată într-un tanc de carantină temporară unde rămâne până la obținerea tuturor rezultatelor analizelor bacteriologice și virusologice. Dacă rezultatele sunt pozitive, unitatea este transferată într-un tanc de stocare definitivă, după care vei primi certificatul de stocare. Probele contaminate sunt depozitate într-un tanc special de carantină permanentă.

 

Cum știi că ai ales kitul de recoltare potrivit pentru procesul de stem cell banking

Procesul de asigurare a calității celulelor stem începe de la punctul de prelevare. Dovezile științifice arată că temperatura de păstrare a celulelor stem este esențială pentru viabilitatea și pentru calitatea celulelor ce urmează a fi crioconservate. De aceea, alegerea kitului de recoltare trebuie să fie o decizie bazată pe informații concludente despre banca de celule stem potrivită.

 

Tehnologia TotiCyte, reprezentată exclusiv în România de Baby Stem, permite stocarea cu de 3 ori mai multe celule stem prelevate la nașterea copilului. TotiCyte este un reactiv utilizat pentru izolarea celulei stem din sângele cordonului ombilical, având capacitatea de a păstra 97% din celule stem hematopoietice după procesare și 63% dintre celulele stem hematopoietice după criogenare, capacitate mai mare decât orice metodă de procesare existentă până în prezent. Acest aspect este foarte important, deoarece în cazul tratamentului medicii au nevoie de o cantitate mai mare de celule pe care să le poată verifica și implicit transplanta bolnavului. În general, cantitatea prelevată la naștere nu poate fi folosită pentru un pacient cu o greutate mai mare de 50 Kg.

Sistemul NanoCool oferit de kitul de recoltare de la Baby Stem folosește sistemul de răcire prin evaporare și este de 7 ori mai puternic decât sistemul tradițional cu gel, asigurând păstrarea probei recoltate la temperatura optimă între 2-8 grade, până la 96 de ore.

Avantajele prelevării de celule stem la nașterea bebelușului  

În primul rând, nu există nicio durere sau risc pentru mamă sau copil în procesul de recoltare a sângelui din cordonul ombilical. Prelevarea sângelui cu celule stem tinere se realizează imediat după ultimele pulsații ale cordonului ombilical, indiferent de tipul de naștere, cezariană sau naturală, procedura durând între 30 de secunde și maximum 3 minute. Procesul de prelevare este ușor de efectuat odată cu tăierea cordonului ombilical, spre deosebire de recoltarea măduvei osoase care necesită o procedură chirurgicală invazivă și anestezie generală, care vine cu propriile riscuri inerente.

 

În cazul în care banca de celule stem este solicitată de către un centru de transplant/de terapii celulare, aceasta organizează eliberarea și transportul probei biologice respective precum și a documentației aferente, etapele procesului fiind realizate în strânsă colaborare cu familia.

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022