Săptămâna 22 de sarcină

Copilul creşte şi se dezvoltă armonios. I se înmulţeşte podoaba capilară,  îi cresc sprâncenele, faţa copilului devine din ce în ce mai expresivă. Este perioada în care putem afirma faptul că bebeluşul are creierul foarte dezvoltat, fiecare mişcare pe care o face în această perioadă este una controlată şi dirijată de creier. Multe dintre ele sunt făcute tocmai pentru a verifica în ce fel îşi poate mişca anumite părţi ale coprului, mişcări de test am putea să le numim. Se atinge, palpează cordonul ombilical, placenta pentru a cunoaşte lumea din jur cu ajutorul senzaţiilor tactile. Având în vedere intensitatea mişcărilor, vă veţi simţi bebeluşul mult mai activ decât înainte.

Starea fizică a femeii rămâne una foarte bună, dar schimbprile din organism sunt inevitabile. Creşte cantitatea de sânge şi plasmă, care serveşte drept canal de transport pentru nutrienţi. Din acest motiv deseori apare anemia, pentru că se reduce nivelul de sânge din organism. În mod obişnuit această problemă ţine doar în săptămâna a 22-a, dacă însă vă provoacă mult disconfort este bine să consultaţi medicul.

S-ar putea în aceeaşi perioadă să aveţi libidoul foarte crescut. Să faceţi dragoste în această perioadă cu partenerul nu este periculos pentru copil, dar trebuie să îi asiguraţi atât lui cât şi dumneavoastră linişte şi relaxare, deci orice exces nu est binevenit.

Săptămâna a 22-a face parte din al doilea trimestru de sarcină şi este considerată una dintre cele mai lipsite de griji perioade. Copilul continuă se se dezvolte treptat. Burtica va creşte şi ea pe măsură ce se dezvoltă bebeluşul. În această perioadă copilaşul câtăreşte aproximativ 430-500 g şi măsoară aproximativ 28 cm. O veste bună este aceea că, dacă se întâmplă cumva să naşteţi prematur, copilul ajuns la săptămâna a 22-a poate totuşi fi salvat.

Se dezvoltă intens glandele sudoripare ale coplaşului, inima creşte în dimensiuni. Coloana este pe deplin formată, s-au construit şi format toate vertebrele şi discurile intervertebrale.

Copilul se mişcă activ, dar este suficient să îi monitorizaţi mişcările dimineaţa şi seara. Dacă în această perioadă apar tot felul de dureri (coloană, abdomen) adresaţi-vă medicului, pentru că acestea nu sunt potrivite perioadei.

Secreţiile din săptămâna a 22-a nu se modifică cu nimic, faţă de săptămânile trecute. Ele trebuie să fie în cantităţi obişnuite cu miros uşor acid.

Săptămâna 22 de sarcină aduce o ameliorare a situaţiei din săptămâna precedentă, ceea ce înseamnă că gândurile negre vor începe să dispară, iar corpul tău va putea să-şi vadă liniştit de transformările care îl aşteaptă. Uterul tău se afla acum la doi centrimetri deasupra buricului, deşi abdomenul nu e încă atât de mare încât să îţi îngreuneze activităţile zilnice.

Ceea ce vei observa imediat va fi, însă, modificarea centrului de greutate şi de aceea e posibil să ai uşoare momente de dezechilibru. Dacă până acum te-ai bucurat de o piele netedă şi luminoasă, săptămâna 22 de sarcină te va surprinde cu primele vergeturi : nu, nu e cazul să faci o dramă din asta. Cele mai multe femei se confruntă cu ele. La urma urmei, este o reacţie normală a corpului tău, care face pielea să se întindă mult prea mult într-un interval de timp relativ scurt. Fii prevăzătoare şi alege din timp o gamă bună de produse de îngrijire care să îi ofere pielii tale catifelarea şi elasticitatea necesare evitării vergeturilor.

De reţinut: uneori în săptămâna a 22-a pot reveni stările de greaţă matinale. De data aceasta din cauza cronicizării bolilor de inimă sau endocrine. Stătile de rău din această perioadă trebuiesc tratate cu mai multă atenţie, sub supravegherea medicului.

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022