Sarcina pe săptămâni: săptămâna a 9-a

După cum ştiţi, fătul are până în săptămâna a 9-a un fel de codiţă, o excrescenţă a coloanei, care îi cade în această perioadă. Spatele copilului nu mai stă atât de încovoiat, muşchii spatelui se mai relaxează, tocmai de aceea capul coboară puţin. Creierul de dezvoltă foarte mult în această perioadă, de aceea cutia craniană creşte şi ea semnificativ. Tot în săptămâna a 9-a începe să se secrete hormonul adrenalina.

Organismul hrăneşte bebeluşul şi îi oferă toate substanţele nutritive de care are nevoie, de aceea pielea şi părul femeii pierd o parte din substanţele hrănitoare. Pielea devine mai palidă, mai subţire, părul mai flasc, mai fragil, mai uscat. Pieptul devine mai sensibil, starea de oboseală se intensifică, creşte şi senzaţia de ameţeală. Cu timpul vasele de sânge se dilată, ţesutul vascular însă nu este încă atât de puternic exprimat ca în ultima săptămână a sarcinii. Cu toate acestea, tocmai la această etapă de dezvoltare a bebeluşului pot apărea varicele, de aceea este indicat să evitaţi efortul fizic. Alegeţi lenjeria intimă potrivită, care să susţină fără să apese pe sâni şi ciorapi medicinali.

În săptămâna a 9-a faţa copilului devine expresivă, ochii îi cresc, dar i se acoperă cu o peliculă protectoare. Se mişcă mai mult, dă mai ales din mâini, pentru că partea inferioară este oarecum imobilă, din cauza faptului că se dezvoltă mai lent. La începutul lunii a treia de sarcină femeia poate simţi nevoia să consume anumite alimente în detrimentul altora, apar „poftele”, pentru că bebeluşul cu creierul lui mic învaţă deja să transmită impulsuri către organismul mamei cu ceea de ce are el nevoie să consume. Vorbind despre creier, în săptămâna a 9-a se dezvoltă cerebelul, cel care va fi responsabil de coordonarea mişcărilor. Se formează de asemenea hipofiza, glanda responsabilă de hormoni. În aceeaşi perioadă se devoltă nervii intervertebrali, spinali şi cranieni.

În săptămâna a 9-a se formează de asemenea unghiuţele, călcâiele şi degeţelele de la picioare. Capul este mai mare decât restul corpului. Una dintre realizările acestei săptămâni este capacitatea de a urina. Tocmai de aceea, începând cu această perioadă se pune şi mai multă presiune pe rinichii mamei, care lucrează pentru două persoane, de aceea veţi simţi nevoia de a merge la baie mai des.

Printre alte schimbări în viaţa mamei ar fi şi modificările de poftă de mâncare. Ba aceasta lipseşte în totalitate, ba aveţi poftă de mâncare pentru doi. În ceea ce priveşte somnolenţa, oboseala, stările de ameţeală şi manifestările emoţionale, aparent fără niciun motiv, acestea vor continua să se manifeste şi în săptămâna a 9-a. Începeţi să luaţi în greutate, ceea ce înseamnă că organismul îşi face deja rezerve de grăsime pentru momentul în care va trebui să alăptaţi. De aceea e timpul să vă gândiţi la garderoba pe care o veţi folosi pe timpul naşterii, aceasta trebuie să fie întâi de toate funcţională şi apoi estetică. Sutienele trebuie să fie un pic mai mari decât cele pe care le purtaţi în mod normal, pentru că în această perioadă trebuie să se dezvolte nestingherite glandele mamare.

Durerile din partea de jos a abdomenului, care pot apărea în această perioadă şi ne referim la cele de intensitate mai mare, care seamănă cu contracţiile pentru naştere sunt motive de îngrijorare, pentru că adeseori sunt simptomele unui avort spontan. Dacă acestea sunt însoţite şi de secreţii de culoare maro sau roşiatice atunci trebuie să vă adresaţi cât mai repede medicului. Uneori durerea în partea de jos a abdomenului poate să aibă legătură cu funcţionarea intestinelor, de aceea adresaţi-vă medicului şi el vă poate prescrie un analgezic. Pot fi prezente şi durerile de spate, pentru că uterul care se măreşte în dimensiuni va apăsa nervul sciatic. De aceea, vă poate fi recomandat purtarea unui bandaj elastic.

Este o perioadă importantă pentru dumneavoastră şi bebeluş, de aceea străduiţi-vă să nu vă obosiţi prea mult, să vă plimbaţi mai des, să purtaţi lenjeria potrivită, comodă şi respectaţi recomandările medicului.

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022