Află TOTUL despre primul control ginecologic în timpul sarcinii

Află TOTUL despre primul control ginecologic în timpul sarcinii

 

CUPRINS

 

Prima vizită la ginecolog în sarcină poate fi una dintre cele mai lungi pe care le vei avea în timpul sarcinii și cu siguranță cea mai cuprinzătoare. Nu numai că vei fi supusă anumitor teste, precum tensiunea sau analizele de sânge, dar va fi o mulțime de timp pe care îl vei avea pentru întrebări și răspunsuri.

De asemenea, primul control în sarcină înseamnă și multe sfaturi, de la ce să mănânci (sau nu), ce vitamine prenatale să iei precum și ce alte tratamente și investigații trebuie să urmezi dacă suferi deja de anumite afecțiuni.

Află tot despre cum să te pregătești pentru primul control medical din sarcină și ce se întâmplă în timp ce ești acolo.

 

 Când ar trebui să programez prima vizită prenatală?

Testul tău de sarcină a ieșit pozitiv? De îndată ce ai obținut un rezultat pozitiv la un test de sarcină făcut chiar la tine acasă, sună-ți medicul pentru a programa o întâlnire. Îngrijirea prenatală bună și precoce este unul dintre cei mai importanți pași în a avea o sarcină sănătoasă și un copil sănătos.

 

 Când va avea loc prima mea vizită prenatală?

Prima programare prenatală are loc, de obicei, în a doua lună de sarcină, între săptămâna 6 și săptămâna 8 a sarcinii. Asigură-te că ai sunat medicul de îndată ce testul de sarcină a ieșit pozitiv, este posibil să aștepți un pic până la primul loc disponibil.

Indiferent de momentul în care are loc prima întâlnire, poți  începe să ai un stil de viață de gravidă după ce obții rezultatul pozitiv acasă. Este posibil să fii familiarizată cu elementele de bază, dar nu ezita să suni la cabinetul medicului dacă ai nevoie de sfaturi sau îndrumări. Și dacă așteptarea este îngrijorătoare pentru că simți că sarcina poate fi foarte riscantă (de exemplu, din cauza unei afecțiuni cronice sau a unor avorturi spontane), verifică la cabinet dacă te pot chema mai devreme.

 

 Cum să mă pregătesc pentru primul control în sarcină?

Odată ce data primului control în sarcină este programată, pregătește-te pentru a beneficia la maximum de această primă vizită la medic. Sfaturile de mai jos sunt ideala pentru a te ajuta să depăşeşti emoţiile primului control.

 

  • Pregătește-ți un istoric medical

Ginecologul va dori să discute toate detaliile istoricului medical, așa că asigură-te că știi să îi dai toate informaţiile de care are nevoie: boli cronice în familie, alergii, sau operații pe care le-ai făcut.

Vino pregătită cu cel puțin câteva informații de bază despre istoricul tău medical (imunizările făcute, boli sau intervenții majore anterioare, alergii cunoscute, inclusiv alergii la medicamente); istoricul de sănătate mentală (orice episod de depresie, tulburare de anxietate sau alte tulburări de sănătate mintală); istoricul ginecologic (vârsta primei menstruații, detalii despre ciclul tău și orice alte detalii importante mai trebuie să afle medicul care îți va urmări sarcina).

Află totul despre condițiile de sănătate care se desfășoară în familia ta și a partenerului tău, cele cu posibilă transmitere genetică (boli de inimă, cancer, diabet).

 

  • Fă o listă cu întrebările pe care dorești să le pui doctorului

În emoția acelei prime întâlniri prenatale, o mulțime de femei uită pur și simplu să adreseze întrebările arzătoare la care s-au gândit toată noaptea. Cel mai sigur este să faci o listă cu acestea și să nu uiți să o iei cu tine în cabinet pentru a discuta cu medicul tău.

Sarcina este o perioadă extraordinară în viața fiecărei femei și, cu siguranță, primul control în sarcină este emoționant. Asigură-te că îți păstrezi calmul și că discuți cu medicul tău despre tot ceea ce crezi că ai nevoie să știi pe perioada sarcinii sau până la următorul control medical.

Informează-te despre sănătatea ta și a bebelușului tău și află mai multe despre celulele stem ce pot fi recoltate direct la naștere, din cordonul ombilical, aici https://www.babystem.ro/celule-stem .

 

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022