Donare celule stem

Să vorbim astăzi despre stocarea de celule stem, la ce se referă termenul, cât de important este să avem stocate celule stem și confuzia cu termenul de donare de celule stem. Ce sunt acestea? Ne pot folosi într-adevăr pe viitor?

Ceea ce trebuie să reţinem în fapt despre celulele stem este că acestea se pot tranforma într-o varitate de celule diferite, atât de necesare organismului uman. Cu ajutorul lor putem aşadar reface şi înnoi ţesuturi întregi. Boli cum sunt Parkinsonul sau diabetul zaharat apar din cauza unui defect interesanta al unui grup de celule. Prin înlocuirea acestora cu unele sănătoase ajutăm în cel mai direct şi mai de bază mod ca tratamentul medicamentos să-şi poată face cât mai repede şi mai ieficient efectul.

Celulele stem embrionare pot ajuta la tratarea unor boli foarte grave şi importante cum sunt diversele tipuri de cancer. Este bine să menţionăm că celulele stem embrionare sunt mai viabile, îşi pot păstra capacităţile mult mai mult timp faţă de cele adulte. Celulele stem din ţesuturile adulte au o capacitate de diferenţiere mai limitată (pluripotente, multipotente) şi pot da naştere doar unor celule caracteristice ţesutului din care provin. Aşadar, imporanţa procesului de donare celule stem creşte cu atât mai mult, cu cât ştiinţa evoluează şi ne permite să le folosim în cele mai diverse mecanisme de tratament.

Afla totul despre donarea de celule stem prin BabyStem

Când vorbim despre celule stem există deseori o confuzie între termenii de donare și stocare celule stem. Or, stocarea nu este același lucru cu donarea propriu-zisă, alegând să stocheze clientul închiriază spațiu pentru crioprezervarea celulelor stem. Dacă totuși vă gândiți serios să donați (dăruiți) din celulele stem stocate  și nu știți ce centre de donare celule stem Bucureşti să alegeţi, recomandarea noastră este să studiaţi cât mai bine şi în detaliu informaţia ce vi se pune la dispoziţie, pentru că este un proces important și trebuie realizat și acesta în deplină siguranță.

Dacă însă, sunteți la început de drum și vă gândiți să stocați celule stem și fiindcă avem acum această posibilitate, această asigurare în plus la sănătatea dumneavoastră şi a celor dragi încercaţi să vă folosiţi de ea. Stocarea celulelor stem din cordonul copilașului îi oferă o asigurare în plus pentru sănătatea sa și pentru un viitor frumos așadar. Este o şansă în plus, un sprijin pentru sănătatea fără de care nimic din tot ce avem nu ar mai conta atât de mult. Sângele din cordonul ombilical este valoros. Permite-i copilului tău să-l păstreze!

 

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022