Săptămâna 12 de sarcină

La 12 săptămâni de sarcina sau 10 de la momentul concepţiei, copilului tău i se dezvolta unghiile. În această săptămână copilul va începe să aibă un aspect cât mai aproape de normal, deoarece ochii se vor apropria mai mult, iar urechile se vor deplasa mai aproape de poziţia lor finala. Intestinele s-au dezvoltat atât de repede încât s-au extins la nivelul cordonului ombilical, însă vor începe să se mute înapoi în abdomen. Rinichii pot acum secretă urină, iar sistemul nervos continua să se maturizeze.

Cea mai dramatica dezvoltare a copilului din această săptămână sunt reflexele. Degetele copilului se strâng şi se răsfira, pleoapele clipesc, iar dacă îţi atingi abdomenul, copilul se va mişca în răspuns la atingerea ta, deşi nu vei putea simţi încă asta. De asemenea, copilul a dezvoltat reflexe mai complexe, cum ar fi acela de sugere.

Copilul măsoară 6 cm în lungime de la creştet la şezut, fiind de mărimea unei lime, şi cântăreşte aproximativ 14 grame.

Săptămâna a 12-a încununează practic sfârşitul primului trimestru. Stările de greaţă, slăbiciune, ameţeală ce au însoţit-o pe mămică timp de 11 săptămâni sunt pe cale să se potolească. Aceasta este explicată prin faptul că de toate funcţiile de menţinere a organismului bebeluşului sănătos se ocupă acum placenta. Dacă este vorba însă de o sarcină multiplă toate aceste manifestări se pot prelungi. Dacă până în săptămâna a 12-a mămica putea să slăbească din cauza străilor de rău, acum ea va mai adăuga în greutate aproximativ 500 g săptămânal. De acum nu va mai fi nevoie să mergeţi la fel de des la baie, dar este posibil să fiţi afectată de constipaţie.

Din săptămâna a 12-a de sarcină femeia va simţi şi va putea observa cum îi creşte burtica. Dacă este vorba de prima sarcină, burtica va creşte un pic mai încet şi nu va putea fi observată chiar din săptămâna a 12-a. În cazul unora dintre mămici, în perioada în care burtica începe să crească acestea pot simţi mâncărimi. În acest caz trebui să folosiţi creme speciale, pentru a evita vergeturile de după naştere. Uterul creşte şi ajunge în această perioadă la o lăţime de aproximativ 10 cm.

Este foarte indicat în această perioadă testul ecograf. Medicul poate analiza dezvoltarea uterului, vă poate asigura că est vorba despre o sarcină intra-uterină şi nu extra-uterină. Testele de acum vor fi comparate pe toată perioada sarcinii cu cele ce urmează a fi făcute pe parcurs, pentru că determină felul în care trebui să se dezvolte corect bebeluşul.

Uterul continua să se mărească, astfel încât medicul poate să-l palpeze la nivelul abdomenului inferior. Nu ai încă nevoie de haine speciale, însă cu siguranţă că ai remarcat că lucrurile par că nu-ţi mai vin ca înainte. Dacă eşti deja la a doua sarcină, este posibil să ai nevoie de haine pentru gravide mai devreme dăcât o femeie care nu a mai fost gravidă până acum.

Ecograful poate determina de acum, de asemenea şi anomaliile genetice. Foarte util în această perioadă este şi screeningul, care cuprinde nu doar testul ecograf, dar şi analiza biochimică a sângelui.

În săptămâna a 12-a apare de obicei pigmentaţia. Pete mai închise sau mai deschise, pe mâni, burtă, faţă, oriunde. Nu este un motiv de îngrijorare. În mod obişnuit acestea dispar la fel cum au apărut, de la sine. Durerile care pot apărea în abdomen nu sunt normale, nu trebuiesc suportate stoic, trebuie să mergeţi neapărat la medic. Arsurile gastrice pot deveni un element obişnuit al fiecărei zile. Este normal şi trebuie să vă obişnuiţi cu ele, pot să vă însoţească pe toată perioada sarcinii.

Acum este un moment foarte bun să analizezi ceea ce mânaci şi să te asiguri că atât tu, cât şi copilul tău primiţi toţi acei nutrienţi de care aveţi nevoie. Pe de altă parte, este important să înţelegi că nu trebuie să mânaci tot ceea ce îţi doreşti pentru simplul motiv că eşti însărcinată. Poţi să eviţi să iei prea mult în greutate urmând următoarele sfaturi:

  • Evită mâncarea fast food sau junk food
  • Evită gustările la ore târzii în noapte
  • Limitează cantitatea de grăsimi şi dulciuri

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022