Ce sunt celulele stem mezenchimale și ce boli tratează

Corpul nostru este alcătuit dintr-un număr enorm de celule diferite. Majoritatea celulelor au funcții foarte precise, așa cum sunt celulele roșii din sânge care transportă oxigen în tot corpul, dar din păcate ele nu se pot divide. Celulele stem în schimb au capacitatea de a furniza celule noi sau înlocuiesc celule specializate care s-au pierdut ori au fost afectate în urma unor boli grave. Pentru că ele au două proprietăți unice care le permit să facă acest lucru: se pot multiplica producând noi celule și pe măsură ce se împart se pot schimba în celelalte tipuri de celule care alcătuiesc corpul.

 

Celulele stem sunt fundația pentru fiecare țesut și organ din organismul nostru. Există multe tipuri de celule stem care provin din diferite zone din organism sau care se formează în anumite momente din viață. Dar, nu toate celulele stem posedă aceeași capacitate de replicare sau de diferențiere, de aceea specialiștii le-au împărțit în 3 categorii: celule stem totipotente (din care se poate forma embrionul), celule stem pluripotente (care au potențial să genereze orice fel de țesut adult) și celule stem multipotente (care sunt capabile să regenereze țesuturi specifice, cum sunt pielea, ficatul sau tractul intestinal).

 

Toate celulele stem se pot reînnoi (fac copii ale lor), dar nu toate se diferențiază (nu toate se transformă în celule specializate). Celulele stem mezenchimale fac parte din cea de-a doua categorie, de celule pluripotente.

 

Unde se găsesc celulele stem mezenchimale?

 

Celulele stem mezenchimale (MSC) sunt celule adulte multipotente prezente de obicei în măduva osoasă, dar care pot fi izolate și din alte țesuturi cum sunt grăsimea și sângele cordonului ombilical, trompele falopiene, ficatul și plămânul fetal. Celulele mezenchimale au capacitatea de a forma adipocite, cartilagii, oase, tendoane, mușchi și piele. Pentru că aceste celule stem se găsesc în stromă, țesutul conjunctiv care înconjoară organele, ele se mai sunt cunoscute și sub numele de celule stromale.

 

Cele mai importante surse de celule stem mezenchimale sunt:

1. țesutul cordonului ombilical (Gelatina Wharton – substanța gelatinoasă care formează cordonul ombilical care joacă un rol important în hrănirea fătului)

2. sângele cordonului ombilical (acesta fiind în schimb o sursă mult mai mare de celule hematopoietice). Celulele stem mezenchimale prelevate la nașterea bebelușului sunt considerate a fi mult mai bune decât celulele stem ce pot fi obținute din viața adultă. În plus, celulele stem MSC prelevate din sângele cordonului ombilical dețin avantaje mai mari față de orice alte surse de celule stem embrionare și adulte, în primul rând datorită problemelor etice asociate cu izolarea celulelor stem embrionare și, pe de altă parte, datorită faptului că tehnicile de izolare sunt total neinvazive.

3. o cantitate mare de celule stem mezenchimale se poate extrage din lichidul amniotic (cel puțin 1 din 100 celule colectate în timpul amniocentezei sunt celule stem mezenchimale pluripotente).

Spre deosebire de celulele hematopoietice care pot da naștere tuturor celulelor sangvine, celulele stem mezenchimale pot genera doar o varietate de celule, dar au un potențial terapeutic uriaș deoarece sunt capabile de diferențiere în mai multe tipuri de celule, printre care așa cum menționam mai devreme, celule adipocite (țesutul adipos), condrocite (cartilagiu), osteocite (țesut osos) și cardiomicite (țesutul miocardului). Aceste celule specializate au propriile forme, structuri și funcții caracteristice și fiecare aparține unui țesut special.

 

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

 

Ce boli pot fi tratate cu ajutorul celulelor stem mezenchimale?

 

Celulele stem mezenchimale s-au dovedit eficiente în tratamentul multor boli, incluzând atât boli imune cât și non-imune. Mai mult decât atât ele pot fi activate și mobilizate din organismul atunci când este necesar. De exemplu, deteriorarea unui mușchi se vindecă foarte greu, însă prin mecanismele celulelor stem mesenchimale pot oferi modalități de creștere a reparării țesuturilor.

 

Există în prezent studii clinice care investighează eficacitatea celulelor stem mezenchimale în tratarea bolilor autoimune și neurodegenerative, precum boala Crohn, scleroza multiplă, Parkinson, lupusul eritematos sistemic și scleroza sistemică, dar și în insuficiențe hepatice, regenerarea mușchiului cardiac în urma infarcturilor miocardice, reconstrucția osoasă în cazul fracturilor și diabet. Cercetatorii analizează, de asemenea, capacitatea celulelor stem mezenchimale de a reduce inflamația din organism, de a încetini progresia bolilor autoimune și de a preveni respingerea transplantului.

 

Știai că 1 din 2 oameni care au nevoie de un transplant nu găsesc niciodată un donator compatibil? Niciun părinte nu își dorește să ajungă în punctul în care să caute un astfel de ajutor pentru copilul lui. Recoltarea de celule stem la nașterea copilului tău îi oferă șansa ca acea mostră prelevată din cordonul ombilical să fie 100% compatibilă și să-i salveze viața. În plus, procesul de recoltare nu implică niciun fel de risc nici pentru copil, nici pentru mamă. Tot procesul este realizat de personal calificat ce face parte din echipa medicală care asistă nașterea, iar procedura este simplă și inofensivă.

 

Informează-te în legătură cu cea mai bună opțiune pentru recoltarea, procesarea și stocarea celulelor stem din lume, prin tehnologia TotiCyte.

 

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022