Menstruaţia în timpul sarcinii – Află dacă eşti însărcinată în funcţie de simptome

Pot fi însărcinată, chiar dacă apare menstruaţia în timpul sarcinii? Este normal să sângerez regulat, chiar dacă am confirmarea că sunt însărcinată? Acestea sunt printre întrebările frecvente care nasc curiozităţi femeilor însărcinate. Specialiştii Baby Stem îţi vor răspunde în acest articol la toate nelămuririle legate de menstruaţia în timpul sarcinii.

După cum bine ştim, nu putem avea menstruaţie în timpul sarcinii. Totuşi, unele femei au o scurgere vaginală în timpul sarcinii, care seamană cu sângele. Unele chiar suferă de sângerări intermitente, care par se aseamănă cu o menstruație constantă, însă această sângerarea vaginală nu este aceeași cu menstruaţia din timpul sarcinii. Nu se poate să fii însărcinată şi să ai ciclu. Aceste sângerări sunt prezente din cauza unor motive hormonale.

Sângerarea care apare în timpul sarcinii nu elimină stratul protector al uterului, nu durează cât o menstruaţie normală, iar sângele eliminat este mai redus din punct de vedere cantitativ.

Menstruaţia apare doar atunci când nu suntem însărcinate. Cauzată de unii hormoni, în fiecare lună se eliberează un ovul dintr-un ovar. Acest proces poartă numele de ovulație. Dacă ovulul este fecundat de către spermatozoid şi produsul de concepţie se fixează la nivelul stratului intern al uterului (endometrului), femeia rămâne însărcinată. Uterul se pregăteşte pentru sarcină, stratul lui intern devenind mai gros şi puternic vascularizat. Dacă sarcina nu se produce, endometrul îngroşat şi vascularizat, este eliminat prin scurgeri de sânge, iar după o anumită perioadă ciclul menstrual se reia.

Din moment ce ovulul fecundat s-a fixat în mucoasa uterului, sub prezența hormonilor, acest fapt nu se va modifica, iar tu poți uita de absorbante pentru o perioadă.

Care sunt motivele datorate sângerării în timpul sarcinii?

În perioada primelor săptămâni de sarcină nu este neobişnuit ca o femeie să prezinte sângerări, fie şi numai câteva picături. Aceasta sângerare poate fi uneori confundată cu o menstruaţie în timpul sarcinii. Trebuie să ştii că în jur de 20-25% dintre femei au o sângerare vaginală în timpul sarcinii. De obicei, sângerarea în timpul sarcinii nu este egală din punct de vedere cantitativ precum o menstruaţie normală.

Cauzele sângerării în timpul sarcinii pot fi diferite, iar unele dintre ele serioase.

  • O cantitate mică sau doar câteva picături de sânge vaginal, dau semnul că sarcina este prezentă. Cunoscută ca sângerarea de implantare, aceasta se întâmplă când ovulul fertilizat se implantează în peretele uterului, aproximativ la 10-14 zile după concepţie. Acest tip de sângerare apare mai devreme, durează mai puţin, iar sângele este în cantitate mai mică şi are o culoare mai deschisă, roz. Uneori, hemoragia de sarcină poate fi însoţită de crampe abdominale, precum cele din timpul menstruaţiei.
  • Există posibilitatea să sângerezi după un examen Papanicolau, un control vaginal sau după ce faci sex. Acest fapt este cauzat de sensibilitatea colului uterin.
  • În unele cazuri, sângerarea devine ceva serios, cum ar fi un avort spontan sau o sarcină ectopică.

Dacă observi semnale de sângerare pe perioada sarcinii, consultă de urgenţă medicul, chiar dacă aceasta sângerarea nu a fost abundenţă şi s-a oprit. Majoritatea femeilor care prezintă o mică hemoragie în sarcină vor naşte fără complicaţii, însă trebuie să fii consultată de un medic specialist pentru a fi sigură că s-a eliminat o cauză serioasă, iar bebeluşul tău este în afara oricărui pericol.

Noi te asigurăm că poți sta liniștită după naștere. Baby Stem este partener Seracell în România și oferă servicii de recoltare și stocare a celulelor la cele mai înalte standarde și asigură calitatea serviciilor prin colaborarea cu cea mai importantă bancă de celule stem din Germania.

Pentru a fi sigură că bebelușul tău nu va suferi de nicio problema de-a lungul vieții, apelează la recoltarea de celule stem. Baby Stem pune la dispoziția clienților săi  servicii de prelucrare și de depozitare a celulelor stem în patru laboratoare  performante, prin colaborarea cu Seracell. Astfel, stocarea se face în șase eșantioane: trei eșantioane utile fiecărui apt pentru un eventual transport și încă trei mini eșantioane destinate testelor de compatibilitate, testelor ADN sau identificării malformațiilor genetice ale celulelor stem.

Seracell este banca numărul 1 în Germania și deține două dintre cele mai importante acreditări GMP (God Manufacturing Practice) și JACIE, dovadă a profesionalismului echipelor medicale și a laboratoarelor echipate cu o tehnologie de înaltă performanță. Pentru mai multe detalii, vizitează Babystem.ro

Publicat de
andreea

Articole recente

  • Mamici Informate - Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem din cordonul ombilical pentru leziunile cerebrale perinatale

Diagnosticul anomaliilor fetale se stabilește în timpul sarcinii în proporție de 40-60%. Din păcate, nu…

februarie 10, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Ce sunt celulele placentare? Boli grave care se pot trata cu celulele stem recoltate din placentă

Placenta este un organ remarcabil care este esențial pentru producerea vieții umane. Placenta îi asigură…

februarie 8, 2022
  • Tratamente Celule Stem

Anemia Fanconi la copii – Cum se manifestă și de ce este importantă recoltarea celulelor stem

Interesul pentru cercetarea celulelor stem din cordonul ombilical a crescut semnificativ din 1988, după primul…

ianuarie 31, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratament cu celule stem din placenta pentru durerile cauzate de artrită

Placenta umană este un organ unic care creează o legătură între făt și peretele uterin.…

ianuarie 28, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Terapia cu celule stem restabilește funcția imună la copiii cu SCID

Imunodeficiența severă combinată (SCID) este numele unui grup de tulburări genetice care fac ca bebelușii…

ianuarie 21, 2022
  • Tratamente Celule Stem

STUDIU: Tratamentul displaziei bronhopulmonare cu celule stem la nou-născuții prematuri

Displazia bronhopulmonară la bebeluși, cunoscută și sub denumirea de boala pulmonară cronică la copii, se…

ianuarie 13, 2022