Sarcina este deopotrivă o perioadă minunată și grea, deoarece gravidele experimentează lucruri noi, sentimente diverse, devin mai sensibile și își schimbă la 180 de grade prioritățile. Cele nouă luni de sarcină îi vor oferi viitoarei mămici protecție de la cei dragi, care o vor răsfăța, îi vor arăta sprijin și o vor îndruma, ori de câte ori are nevoie. Recoltarea de celule stem la naștere este un sfat pe care toate gravidele ar trebui să îl urmeze, pentru a avea un bebeluș sănătos, fără probleme medicale. Baby Stem vine în ajutorul viitorilor părinți cu pachete de prelucrare si recoltare a celulelor stem, la prețuri avanatjoase.

Iată 7 lucruri pe care nu ar trebui să i le spui unei gravide

1.  „Ești imensă”

Acumularea unor kilograme în plus în timpul sarcinii este un lucru perfect normal, iar viitoare mămică le resimte cu siguranță, astfel că nu mai are nevoie să audă că s-a îngrășat. Renunță deci la a-i face astfel de „complimente” și spune-i lucruri frumoase, care i-ar face plăcere, nu care ar deranja-o.

2.  „Nu ar trebui să faci acel lucru”

Cu excepția lucrurilor care le-ar pune sarcina în pericol, femeile gravide ar trebui lăsate să facă ce vor, întrucât activitățile fizice le ajută să-și păstreze tonusul. Protejează-le, însă nu le sufoca cu grija, se vor simți deranjante.

3. „Mai bine naști…”

Femeile gravide ar trebui să poată decide singure cum vor să aducă pe lume bebelușul. În mod clar sfaturile ajută, însă dacă viitoarea mămică se teme de momentul nașterii, s-ar putea simți deranjată.

4.  „Bucură-te de câteva luni de libertate, până la naștere”

A da naștere unui copil este un lucru minunat și nu ar trebui comparat cu finalul libertății părinților. Astfel de sfaturi ar trebui evitate, iar comentariile negative ar trebui să nu fie rostite cu voce tare, pentru a nu crea o stare tensionată.

5.  „Probabil nu ar trebui să mănânci asta”

Gravidele au pofte în timpul sarcinii, astfel că pot pofti la diverse alimente. Nu încerca să-i impui limite, este suficient de mare încât să-și aleagă singură meniul.

6. „Copilul tău o să fie imens/mic”

Întrebarea cea mai des adresată gravidelor este legată de aspectul nașterii. Împărtășirea părerilor personale legate de dimensiunile celui mic ar trebui să le păstrezi pentru tine, deoarece viitoarea mămică știe exact ce poată în pântece, astfel că nu ai niciun motiv să o alarmezi.

7.  „Arați obosită”

O femei care poartă 9 luni în pântec un copil are toate motivele să fie obosită, astfel că nu trebuie să îi scoți în evidență faptul că acest aspect este foarte vizibil. Evită să faci astfel de constatări, dimpotrivă, fă-i cât mai multe complimente.
Baby Stem este partener Seracell, banca numărul 1 în Germania din punct de vedere al recoltării lunare și al eliberării totale. Seracell dispune de două dintre cele mai importante acreditări GMP (God Manufacturing Practice) și JACIE și susține, de mai bine de zece ani, tratamentele împotriva leucemiei și a diverselor tipuri de cancer, prin fabricarea de produse și transplant de celule stem. Pentru mai multe detalii, vizitează Babystem.ro.

 

Câștiga un voucher de 1000 EURO pentru orice pachet de recoltare celule stem Baby Stem și premii speciale oferite de Provita (consultație, ecografie, kinetoterapie & masaj). Înscrie-te în concurs completând formularul de mai jos și te vom contacta cu informații despre stocarea celulelor stem! Succes!