Lohiile reprezintă sângerările care au loc după naștere, indiferent dacă a fost naștere naturală sau cezariană. In acest mod, uterul se curăță după naștere. Sângerarea poate fi abundentă sau normală, ca în timpul menstruației.

Lohiile își vor modifica treptat nuanța, în timp ce uterul se vindecă și revine la forma de dinainte de sarcină. La început sângerarea va fi abundentă și de culoare roțu aprins și pot apărea cheaguri de sânge. Gradual, va arăta de un alb-gălbui.

Aceste sângerări vaginale pot dura până la două – trei sau chiar șase săptămâni după naștere, depinde de organism. Dar pe parcurs, cantitatea de sânge eliminat scade. Sângele de culoare intensă este eliminat în prima săptămână de cele mai multe ori.

Cum tratezi scurgerile vaginale după naştere?

La început, foloseşte tampoanele sanitare groase şi, dacă nu ţi-ai făcut încă un stoc, cumpăra mai multe tampoane când ajungi acasă. Pe măsură ce scurgerile vaginale se vor diminua, poţi trece la minitampoane. Nu folosi tampoane intra-vaginale pentru cel puţin şase săptămâni, deoarece este posibil să faci o infecţie. Este indicat să urinezi des, chiar dacă nu îţi vine să mergi la toaletă.

În primele zile de după naştere, vezica ta ar putea fi mai sensibilă decât de obicei, astfel că s-ar putea să nu simţi nevoia de a urină chiar şi în momentele în care ai vezica plină. Pe lângă problemele urinare, o vezică plină va face ca uterul să nu se poată contracta, ducând la mai multe sângerări şi dureri. Este indicat să te odihneşti ori de câte ori ai această ocazie. Dacă vei fi foarte activă, s-ar putea să sângerezi mai mult timp sau să reîncepi să sângerezi după ce ai scăpat de sângerările vaginale.

Scurgerile vaginale normale

În primele zile de după naştere, scurgerile vaginale vor conţine şi o cantitate destul de mare de sânge, astfel că va avea o culoare roşie intensă şi va arăta la fel ca menstrele obişnuite. Acestea ar putea apărea intermitent, în cantităţi mici, sau ar putea apărea în mod constant. Dacă ai stat întinsă pentru o perioadă şi sângele s-a adunat în vagin, când te vei ridica s-ar putea să observi câteva cheaguri mici.

lohii după naştereDacă totul decurge normal, vei avea din ce în ce mai puţine scurgeri vaginale în fiecare zi, iar, după 2-4 zile de la naştere, acestea vor fi mai apoase şi de culoare roz. După aproximativ zece zile de la naştere, ar trebui să ai numai o scurgere mică de culoare alb-gălbuie, în mare constând în celule albe şi celule din mucoasa uterină. Scurgerile se vor subţia, apoi se vor opri de tot, acesta fiind un proces care va mai ţine între 2 şi 4 săptămâni, deşi un număr redus de femei continuă să aibă mici scurgeri timp de alte două săptămâni. Dacă ai început tratamentul cu pastile cu progestin sau dacă ai făcut injecţii de control al sarcinii, s-ar putea să ai eliminări sub formă de pete pentru mai bine de o lună, iar acest lucru este perfect normal.

Baby Stem are grijă să fie alături de tine și în timpul nașterii, dar și la problemele care pot apărea după. Pentru că există foarte multe boli care pot fi vindecate prin recoltarea de celule stem, asigură-te că te informezi foarte bine despre acest proces și afli dacă este potrivit pentru tine. Fiind partener exclusiv al Seracell în România, Baby Stem poate feri bebelușul tău de până la 40 de boli grave, doar prin recoltarea și stocarea de celule stem în cele mai înalte standarde.

Câștiga un voucher de 1000 EURO pentru orice pachet de recoltare celule stem Baby Stem și premii speciale oferite de Provita (consultație, ecografie, kinetoterapie & masaj). Înscrie-te în concurs completând formularul de mai jos și te vom contacta cu informații despre stocarea celulelor stem! Succes!