“Cărămizile care compun viața”, așa am putea descrie în câteva cuvinte celulele stem. Știm că pentru mulți dintre noi este doar o metaforă, însă pentru bolnavii care au nevoie de o nouă șansă la viață reprezintă o dovadă palpabilă. Celulele stem sunt celulele de bază ale organismului uman, ele ajutând la crearea organelor, țesuturilor și chiar a sângelui. Pentru că sângele ombilical este cea mai valoroasă sursă de celule stem tinere, nașterea este momentul unic în care acestea pot fi recoltate.

Tuturor ne plac poveștile frumoase, cu final fericit, însă când acestea sunt inspirate din realitate și au un acel pozitiv, pur și simplu trebuie spuse mai departe. Stocarea celulor stem a contribuit la oferirea celui mai de preț dar: sănătatea, copiilor cu boli grave, incurabile.

Vorbim în continuare despre cazurile a 5 copii care au primit o a doua șansă la viață datorită evoluției cercetărilor și aplicării tratamentelor cu celule stem.

 

 

1. Anemia Fanconi, povestea lui Matthew, 6 ani

Tratament celule stem - Anemia FanconiȘtiai că primul transplant de celule stem cu succes a avut loc în 1988? Matthew Farrow, un băiețel de 6 ani din Carolina de Nord, a fost diagnosticat cu anemie Fanconi, o boală rară a sângelui. Acest tip de anemie conduce frecvent la cancere precum leucemia, cancerul la nivelul capului și al gâtului. Salvarea lui a venit chiar de la sora sa. Înainte ca aceasta să se nască, părinții au dorit analizarea celulelor din lichidul amniotic pentru a afla dacă sunt compatibili. Astfel, s-a descoperit că ea nu este afectată de anemia Fanconi și conform testului HLA frații sunt compatibili. HLA (Human Leucocyte Antigens) determină compatibilitatea sau incompatibilitatea ţesuturilor transplantate (între donator şi primitor). Genele primite de la părinți sunt cunoscute sub numele de complex major de histocompatibilitate.

Astfel, la nașterea surorii lui Matthew, sângele ombilical a fost prelevat și folosit ulterior pentru transplantul de sânge vital pentru viața băiețelului. Cu toate că, în 1988, era considerată o procedură necunoscută, Comitetul Francez De Etică Națională a acceptat transplantul deoarece viața lui Matthew era pusă în pericol, fără să o afecteze în vreun fel pe sora lui, transplantul de măduvă osoasă nefiind necesar.

Primul transplant de celule stem s-a dovedit un succes, Matthew fiind în prezent un adult sănătos și tată la rândul lui.

 

2. Autism, povestea micuței Sarah, 4 ani

În iunie 2016, Sarah, în vârstă de 4 ani diagnosticată cu autism, este acceptată să intre într-un proces de tratament cu celule stem din cadrul centrului de tratament la Universității Duke, din Statele Unite. Autismul este o tulburare neuropsihiatrică care se manifestă prin deficit de comunicare, interacțiune socială scăzută sau inexistentă, stereotipii motorii sau verbale. Practic, un copil cu autism are o întârziere la nivel intelectual, ca urmare a dezvoltării insuficiente a zonelor creierului responsabile de aceste abilități.

Tratamentul efectuat în cadrul centrului medical a fost similar unei transfuzii de sânge obișnuite. Sarah a terminat primul tratament în februarie 2017. În primul an, părinții ei nu au observat schimbări semnificative în comportamentul ei. Însă, după a doua sesiune de tratament cu celule stem, mama micuței Sarah a declarat că au apărut schimbări spectaculoase. În mai puțin de 1 an, limbajul Sarei s-a dezvoltat, astfel dacă inițial spunea doar 2-3 cuvinte, ajunsese să folosească 16 cuvinte. De asemenea, desenele ei pe hârtie au evoluat de la câteva linii simple la imagini detaliate ale florilor. În plus, tantrumurile (tulburările de opoziție fac parte din spectrul autismului) au scăzut ca intensitate și apariție, iar indicele care evaluau competențele sociale erau în afara graficelor de specialitate.

 

Vrei să afli mai multe despre tratamente cu celule stem disponibile în acest moment?

Tratamente celule stem Baby Stem

3. Sindromul apraxiei de vorbire, Isabella 3 ani și jumătateTratament celule stem - Apraxie

Sindromul apraxiei de vorbire este o boală care afectează componenta vorbirii. Isabella, o fetiță de 3 ani și jumătate, a fost supusă unui tratament cu celule stem recoltate la naștere din cordonul ombilical. În cadrul centrului medical Al Universității Duke din Statele Unite ale Americii, Isabellei i s-au efectuat transfuzii cu sânge placentar.

 

La trei săptămâni de la transfuzie, părinții fetiței au observat îmbunătățiri remarcabile la nivelul vorbirii. Dacă înainte de tratament nu a putut rosti niciodată numele fratelui său, vorbirea Isabellei s-a schimbat într-atât de mult încât a reușit într-o zi să spună clar “Vreau să stau acasă cu Matthew”.

 

 

4. Cancer cerebral, Alba 4 ani

Tratament celule stem - cancer cerebralAlba, o fetiță de 4 ani din Spania, a devenit primul pacient din țara sa care s-a recuperat după operația cauzată de cancer cerebral, datorită celulor stem prelevate la naștere din cordonul ombilical. La vârsta de 2 ani, Alba a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer cerebral. Tratamentul a constat din extragerea tumorilor și un tratament cu chimioterapie pentru a elimina eventualele resturi ale tumorilor.

Pentru că în aceste tipuri de cancere sistemul sangvin este aproape distrus, Alba a avut nevoie de un transplant de sânge. Acesta s-a făcut grație celulelor stem recoltate la naștere, care au ajutat în accelerarea producției de trombocite. După 14 luni de la tratament, sistemul ei sangvin a fost restabilit complet și practic a putut reveni la o viață normală.

 

 

Tratament celule stem - Diabet zaharat5. Diabet zaharat, Barrett 9 ani

“Fiul nostru Barrett s-a născut sănătos pe 24 iulie 1997.“

La fel ca toate poveștile frumoase despre nașterea copilului, așa a început și povestea lui Barrett, un băiețel din Toronto. În luna decembrie 2006, la vârsta de 9 ani, Barret a fost diagnosticat în urma mai multor simptome apărute cu diabet zaharat de tip 1 incurabil. Denumit și diabetul juvenil, Barrett urma să devină practic dependent de insulină.

Părinții au fost devastați, mai ales că în istoricul lor familial nu exista nimeni cu o astfel de boală, deși este cunoscută ca fiind o boală genetică. Ei au dorit participarea în cadrul unui studiu de cercetare efectuat în cadrul Universității din Florida, unde se studiază impactul celulelor stem asupra copiilor cu diabet zaharat tip 1. Chiar dacă, cercetările cu privire la tratamentul cu celule stem în vindecarea diabetului continuă, pancreasul lui Barrett încă produce insulină pe cont propriu.

Există un moment când viața copilului tău este în mâinile tale, iar acela este momentul nașterii. Când viața lui depinde de o alegere și aceasta îți aparține în întregime – acceptarea recoltării de celule stem. Norocul copilului este să nu aibă parte niciodată de ele, însă șansa la viață poate fi dată chiar de tine.

Informează-te în legătură cu cea mai bună opțiune pentru recoltarea, procesarea și stocarea celulelor stem din lume, prin tehnologia TotiCyte.

 

 

 



Voteaza 5 cazuri reale de afecțiuni învinse prin tratamente cu celule stem: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele
Încarc...


Articolul face parte din categoriile

Mămici fericite ne recomandă

emma zeicescu

Au fost 9 luni de provocări, zâmbete, gânduri, lacrimi și speranțe. Vestea că voi deveni mamă a fost cea mai frumoasă. Au urmat apoi planurile de viitor. Am conştientizat și cât sunt de responsabilă de viitorul micuţului nostru și, de aceea, am decis să recoltez cu Baby Stem...

Află povestea ei

adela popescu

Dupa o perioada in care ne-am informat foarte mult, am luat decizia ca pentru siguranta copilului nostru, sa incheiem contractul cu Banca de Celule Baby Stem [...] www.babystem.ro Avem incredere si suntem convinsi ca am facut cea mai buna alegere!

Află povestea ei

amalia enache

O altfel de "valiza", o altfel de calatorie in care pornesc, cea mai importanta de pana acum.Anul acesta de 1 iunie, i-am facut primul cadou copilului meu inca nenascut: kitul de recoltare si stocare a celulelor stem Baby Stem.

Află povestea ei

oana ionita

Inainte să fac această alegere, m-am documentat temeinic şi am ales Baby Stem. De ce? Pentru că stocând [...] se păstrează toate celulele atât de importante în tratamente [...] şi pentru că experienţa Baby Stem [...] este remarcabilă.DA, copilul meu merită ce este mai bun!

Află povestea ei

ioana tiganila

Romania, Liban, Africa de Sud ... Nu conteaza din ce colt de lume venim, nu conteaza culoarea pielii. Important este sa invatam din prezent, ca sa putem construi un viitor mai frumos. Iar viitorul sunt copiii.​​Haideti sa investim, ce gasim fiecare mai bun pe lume, in copiii nostri si in viitorul lor!Noi tocmai am facut un prim pas : am decis sa recoltam celule stem cu Baby Stem.

Află povestea ei

carmen bruma

După multe luni de studiat ofertele de pe piaţă, am decis să aleg Baby Stem. Iată câteva dintre motive: [...] stocarea se face în 3 eşantioane şi este garantată timp de 20 de ani prin asigurarea împotriva falimentului.

Află povestea ei

mirela boureanu-vaida

Aseara am incheiat contractul cu Banca de Celule Baby Stem pentru viitorul si siguranta copilului meu.. Sper sa nu fie niciodata nevoie de ele, dar paza buna trece primejdia rea.. de aceea am apelat la cei mai buni!!Multumesc, Baby Stem!

Află povestea ei

daniel osmanovici

Ce să alegi? Trebuie să alegi? Cum alegi? După ce am trecut în revistă toate ofertele …cu prețuri, metode recoltare, transportator care lucrează și în weekend, durată de păstrare și modalitate de păstrare, modul și modalitatea prin care pot să mă folosesc de ele, costuri înainte, după sau la nevoie am decis să aleg #babystem...

Află povestea lui

andreea banica

Sunt fericita!!! Azi am luat kit-ul de recoltare celule de la Baby Stem, [...] Prelevand celule din cordonul ombilical si stocandu-l [...], stocam mai multe celule care ne pot ajuta, in acest moment, in tratarea a peste 80 de boli. Viitoare mamici, asigurati-va bebelusul!

Află povestea ei

oana roman

Investiţia în viitorul copilului meu este cea mai importantă pentru mine. De aceea am hotărât din timpul sarcinii că voi recolta celule stem. După ce m-am documentat şi am studiat în detaliu mai multe oferte de pe piaţă, am hotărât că Baby Stem...

Află povestea ei

octavia geamanu

In minunata perioada a existentei mele – care-o precede pe cea mai frumoasa 🙂 -, am avut multe nopti nedormite in care am cautat raspunsuri la sutele de intrebari pe care n-ai cum sa nu ti le pui atunci cand urmeaza sa devii mama...

Află povestea ei

raluca culcea

E aproape aici! Gandul ma entuziasmeaza, ma copleseste, uneori ma amuza si alteori ma sperie. Dar in permanenta ma motiveaza! Sanatatea copilului meu e acum cel mai important lucru asadar caut acei specialisti care vor face din sanatatea prichindelului meu un ţel la fel de important...

Află povestea ei

Medicii aleg cu incredere Baby Stem

Contactează-ne pentru a primi o ofertă personalizată și consultanță gratuită din partea specialiștilor noștri.

Termenii si Conditiile

Celule stem
Câștiga un voucher de 1000 EURO pentru orice pachet de recoltare celule stem Baby Stem și premii speciale oferite de Provita (consultație, ecografie, kinetoterapie & masaj). Înscrie-te în concurs completând formularul de mai jos și te vom contacta cu informații despre stocarea celulelor stem! Succes!

Termenii si Conditiile