Arsurile în timpul sarcinii și tratamente naturiste pentru calmare rapidă

Arsurile afectează cele mai multe femei însărcinate, deoarece progesteronul, hormonul care relaxează mușchii în timpul sarcinii, relaxează și supapa, care menține acidul din esofag. Uterul în creștere aglomerează stomacul, forțând acidul în esofag.
Dacă ai arsuri dimineața, mânâncă puțin, dar dacă apetitul tău este sănătos, asigură-te că eviți să mânânci atât de mult încât să te simți plină. Un stomac prea plin poate provoca arsurile stomacale. Așa că în loc de 3 mese pe zi, încearcă 5 sau 6, dar mai mici.
Decât să bei un pahar mare de lapte la cină, cel mai bine este să savurezi lichide în timpul meselor. Încearcă să obții cea mai mare parte a aportului de lichide între mese. Este mult mai indicat să faci acest lucru, decât să consumi lichide în timpul meselor.

Mânâncă bomboane cu ghimbir

Bomboanele cu ghimbir pot ajuta la calmarea arsurilor din timpul sarcinii. Există nenumărate remedii pentru arsuri în sarcină, iar aceasta este una dintre ele. Acest condiment poate combate, de asemenea greața care de cele mai multe ori merg mână în mână.

Consumă antiacide

Antiacidele care conțin calciu sau magneziu sunt bune pentru femeile, care au orice tip de arsuri în timpul sarcinii. De evitat, antiacidele care conțin aluminiu.
Arsurile în timpul sarcinii sunt cauzate, de obicei de hormoni, dar și de creșterea copilului care ajunge să împingă organele abdominale, iar acestea dispar după nașterea fătului.

Oțetul de mere

Arsuri în timpul sarciniiUn remediu natural pentru arsurile la stomac este oțetul de mere. Adaugă 2-3 lingurițe la un pahar cu apă. Chiar dacă oțetul din cidru de mere este acid, acesta ajută la echilibrarea producției de acid din stomac sau la tamponarea activității acide. Bicarbonatul de sodiu este de asemenea bun pentru neutralizarea acidului stomacal. Amestecă o lingură în ½ ceașcă cu apă și bea, astfel simptomele se vor ameliora.
Știm că sănătatea ta și a copilului tău sunt cele mai importante, de aceea Baby Stem oferă servicii de prelucrare și depozitare a celulelor stem în patru laboratoare performante. Baby Stem este partenerul exclusiv al Seracell în România. Seracell are peste 1000 de tratamente cu celule stem, iar peste 100 de pacienți apelează anual la serviciile acestora. Mai multe informații găsești pe www.babystem.ro.

Nota pentru Arsurile în timpul sarcinii și tratamente naturiste pentru calmare rapidă: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 note, media: 5,00 din 5)
Încarc...
Articolul face parte din categoriile