Colostrul – primul lapte matern pentru bebe

Colostrul începe să fie secretat în primele ore după ce a avut loc naşterea, atunci când sânii proaspetei mămici prezintă scurgeri secretate de un lapte mai gros de o nuanță gălbuie ce apare înaintea laptelui propriu-zis. Colostrul se mai deosebeşte de laptele propriu-zis şi prin alte câteva calităţi și de aceea poartă numele de„aur lichid”. Iată ce ar trebui să ştii şi tu despre primul lapte matern pentru bebe!

Ce este colostrul?

Colostrul constituie o formă de lapte produsă de glandele mamare, ce apare la finalul sarcinii. Majoritatea mamelor îl trec cu vederea sau îl observă abia la naştere, deşi el este produs propriu-zis începând cu luna a treia de sarcină. În unele cazuri acest colostru începe să curgă chiar înainte de momentul naşterii. Culoarea caracteristică este transparentă sau gălbuie şi puțin neclară.

Colostrul este compus din anticorpi şi imunoglobuline, ce au rolul de a proteja noul născut împotriva posibilelor boli. Lichidul conține o cantitate mai redusă de grăsimi şi mai mare de proteine decât laptele normal. Nou-născuţii dispun de un sistem digestiv imatur, iar colostrul le furnizează nutrimentele necesare reprezentând o formă foarte concentrată într-un volum scăzut. Deşi nu este un număr mare de părinţi care cunosc acest aspect, are un uşor efect colostrulaxativ, contribuind la eliminarea primului scaun al bebeluşului. Acesta îndepărtează bilirubina în exces, un produs rezidual al globulelor roşii din sânge, care apare în cantităţi mari la naştere din cauza reducerii volumului de sânge şi previne apariţia icterului.

Beneficiile colostrului pentru bebeluş

  • conține aproximativ 30 de ingrediente pe care le conține exclusiv laptelui matern, reprezentând remedii împotriva durerilor cronice, oboselii, astmului, anemiei, diabetului, răcelii, hemoroizilor, gingivitei, lupusului etc.;
  • ajută la dezvoltarea sistemului digestiv;
  • ajută la prevenirea ulterioarelor alergii alimentare ce pot apărea în situația copilului;
  • proteinele din conținut asigură un nivel de glicemie echilibrat;
  • ajută în dezvoltarea psihologică a copilului;
  • având beneficii laxative, ajută la o bună digestie, eliminând primului scaun al copilului;
  • previne apariția icterului;
  • conţine un număr mare de celule vii, care protejează copilul de agenţi patogeni;
  • are rol și de antibiotic, fără să rezulte efecte secundare;
  • protejează mucoasa intestinală a bebeluşului, dar şi gâtul şi plămânii săi, fiind bogat în anticorpii pe care îi conține mama și pe care aceasta îi transmite la rândul ei bebelușului;
  • ajută la o mai bună funcţionare a tractului gastrointestinal. Intestinele unui bebeluş sunt foarte sensibile şi permeabile, iar colostrul le căptuşeşte, la propriu. Acest lucru are loc prin crearea unei bariere care împiedică penetrarea intestinului cu substanţe străine. Totodată, această barieră reuşeşte să îl facă pe bebeluş să nu fie sensibil la anumite mâncăruri consumate de mamă.

colostruColostrul este bogat în proteine şi conține o cantitate scăzută de zahăr şi de grăsimi, plus multe alte substanţe benefice digestiei unui nou născut, al cărui sistem digestiv abia acum învăţa să funcţioneze, substanţe care protejează intestinele bebeluşului de bacterii, în plus o cantitate mare de anticorpi de la mamă, care îl protejează pe bebeluş în mod special. Este hrana ideală şi e special creată de corpul mamei pentru bebeluşul ei în primele lui zile de viaţă.

Este foarte important să te concentrezi  asupra sănătății copilului, iar lucru poate fi asigurat, în cazul bebeluşului tău, prin recoltarea de celule stem. O astfel de clinică specializată este Baby Stem, partener în România a băncii de celule stem Seracell, numărul 1 în Germania. Baby Stem aduce în România experienţa şi calitatea germană a serviciilor de stocare şi mai ales de prelucrare a probelor biologice în vederea tratamentelor ulterioare cu celule stem. Pentru mai multe detalii vizitează www.babystem.ro.