Frici de gravidă: când este cazul să te îngrijorezi și când nu

Frica de a dormi pe burtă, frica de a nu pierde sarcina, frica de a naște prematur, frica de a nu avea un bebeluș bolnav, frica de a păți ceva în momentul nașterii. Acestea sunt doar câteva dintre marile temeri ale unei gravide, majoritatea neîntemeiate, dar cauzate de schimbările hormonale prin care trece organismul în timpul sarcinii.   

Puțin mai jos vei găsi o listă cu cele mai întâlnite frici ale gravidelor din întreaga lume și din toate timpurile. Citește-le cu atenție, discută-le cu medicul tău care îți supraveghează sarcina și cântărește bine dacă ai sau nu motive de îngrijorare.

Dormitul pe burtă în sarcină

Pot sau nu să dorm pe burtă? Este una dintre întrebările și cele mai frecvente frici de gravidă. În primele luni de sarcină este foarte sigur să dormi pe burtă, deoarece uterul se află în spatele osului pubis. Nici mai târziu nu este o problemă, însă odată ce burta începe să crească, tu nu te vei mai simți confortabil să stai în această poziție perioade mai lungi de timp. Dormitul pe partea stângă este poziția cea mai recomandată, deoarece asigură fluxul optim de sânge și cantitatea de nutrienți care ajung la bebeluș.

Avort spontan

Avortul spontan reprezintă întreruperea spontană a sarcinii, din cauze naturale, înainte de săptămâna 20 de sarcină. Frica de a pierde sarcina este una dintre temerile multor femei în primul trimestru de sarcină. Într-adevăr, 80% dintre avorturile spontane apar în primul trimestru, fiind cauzate de anomalii cromozomiale, factori anatomici, defecte de coagulare sau vârsta înaintată.

Din păcate, în majoritatea cazurilor de avort spontan nu există o explicație clară a pierderii sarcinii, ci se iau în calcul factorii de risc. Dacă se dorește o nouă sarcină se va cere sfatul medicului ginecolog. Majoritatea medicilor recomandă ca după un avort spontan să se aștepte instalarea unui nou ciclu menstrual înainte de a încerca o nouă concepție. Șansa de a rămâne însărcinată este mare chiar după 2-3 avorturi spontane.

sarcina extrauterina

Frica de a naște un copil cu malformații

Dacă în trecut era greu de aflat dacă bebelușul care urmează să se nască este sănătos sau nu, în prezent datorită testelor medicale se poate depista foarte ușor care sunt riscurile ca propriul copil să se nască bolnav. Screeningul din primul trimestru de sarcină este un test prenatal care oferă informatii despre riscul copilului de a avea anumite anomalii cromozomiale încă dintr-o fază incipientă a sarcinii.

Astfel, părinții află dacă bebelușul prezintă riscul de a suferi de sindrom Down (trisomia 21) și sindrom Edwards (trisomia 18). Sindromul Down determină afectarea pe toată durata vieții a dezvoltării mentale și sociale, precum și anumite modificări fizice. Sindromul Edwards este o afecțiune foarte severă și este frecvent fatală până la vârsta de 1 an.

 

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Acumularea unui număr mare de kilograme

Oricât de mult ți-ar plăcea sau nu, acumularea kilogramelor în sarcină este inevitabilă. Până la urmă, numărul de kilograme acumulate printr-o dietă sănătoasă este un semn bun că bebelușul primește toate substanțele nutritive de care are nevoie pentru a crește sănătos. Asta nu înseamnă că trebuie să mănânci mult mai mult, sau așa cum se zice „cât pentru doi” ci în general trebuie să se consumi doar cu 100-300 calorii în plus față de perioada dinaintea sarcinii. 

O femeie cu o greutate medie ar trebui să câștige între 11-15 kilograme până la sfârșitul sarcinii, dar la fel de bine sunt o mulțime de cazuri de femei care au acumulat 20 de kilograme și și-au revenit spectaculos. Bineînțeles, dacă vei avea grijă de ceea ce mănânci și vei face mișcare în mod regulat, vei putea să revii cam în 9 luni la greutatea de dinainte de sarcină. Pe de altă parte, este firesc să rămâi și cu unele „semne” din timpul sarcinii: câteva vergeturi, celulită, cicatricea operației de cezariană, sâni mai mari sau mai lăsați sau burtică.

frici de gravida

Frica de a nu putea alăpta

În categoria „fricii de a nu fi o mamă bună” tronează frica de a nu putea alăpta. Există o mulțime de experiențe povestite pe care o viitoare mamă le află dintr-o mulțime de locuri încât e imposibil să nu se sperie. Chiar dacă alăptarea este un proces natural, realitatea este că nu întotdeauna se întâmplă așa cum ar trebui. Alăptarea poate fi un proces plin de provocări, care aduce griji suplimentare mamei în perioada post-partum. 

În principal, lipsa de informații corecte despre alăptare creează cele mai multe probleme: îndoieli legate de cantitatea necesară de lapte, frica de a nu obișnui copilul în brațe, disconfortul provocat de răile de la nivelul mameloanelor. Alăptarea presupune timp și exercițiu atât pentru mame cât și pentru bebeluși și în unele situații ajutor specializat din partea unui medic sau al unui specialist în alăptare. Cu ajutor adecvat pentru poziționarea corectă a copilului pentru alăptat și pentru fixarea corectă la sân, durerea poate fi evitată. Dacă mama se confruntă cu dificultăți, ajutorul din partea unui consultant în alăptare sau al unui alt specialist poate fi util pentru a depăși momentul.

Mai ales dacă gravida se află la prima sarcină, fricile vor însoți această perioadă, pentru că vorbim de lucruri necunoscute până atunci pentru viitoarea mămică. Fiecare schimbare care se petrece în corp sau cu bebelușul este o noutate. Și, de ce să nu recunoaștem, oricine se teme de schimbări și de necunoscut, însă cel mai important lucru atunci când ai o temere este să ceri ajutorul și să adrsezei întrebările tale medicului care îți urmărește sarcina. 

 

Vrei să afli mai multe despre recoltarea de celule stem la naștere?

Dincolo de aceste temeri, trebuie să-și găsești forța de a face cele mai bune alegeri pentru tine și copilul ce va veni pe lume. Recoltarea celulelor stem la nașterea bebelușului poate însemna șansa pe care i-o asiguri în noua viață ce va păși!