Gina Pistol și Smiley, proaspeți părinți, au ales cu încredere Baby Stem

Fericirea pe care o simți din momentul în care afli că vei deveni părinte, nu poate fi descrisă în cuvinte. Este o bucurie imensă care îți umple sufletul și te transformă într-o clipă în cel mai norocos om din lume. Începi să faci planuri, îți imaginezi cum va fi viitorul lui, îți propui să îi fii alături în toate momentele importante. Nimic nu se compară cu momentul în care îl vei ține pentru prima dată în brațe, cu primul zâmbet, cu primul pas, cu primul „mama” și „tata”. Însă, înainte de toate aceste lucruri, cel mai mult îți dorești să fie sănătos și să aibă o viață cât mai ferită de probleme. 

Una dintre deciziile importante pe care Gina Pistol și Smiley le-au luat pentru micuța lor a fost cea de a recolta celulele stem împreună cu Baby Stem. Pentru orice părinte, sănătatea copilului este extrem de importantă, tocmai de aceea, în momentul nașterii există ocazia unică de a proteja sănătatea celei mai importante ființe din univers, depozitând celule stem din sângele si țesutul cordonului ombilical, într-o bancă sigură, la cel mai înalt nivel de profesionalism si calitate. 

Gina și Smiley au ales pachetul CellsPlus ce folosește metoda TotiCyte, de separare celulară a sângelui recoltat din cordonul ombilical în vederea stocării celulelor stem, dar și stocarea țesutului din cordonul ombilicat pentru o perioada de 25 de ani  in laboratoarele proprii acreditate la cel mai înalt nivel HTA (Human Tissue Authority)& AABB

Suntem fericiți și emoționați! Ne dorim să fim părinți buni și știm că cel mai mult ne va ajuta chiar ea, fetița noastră, prin tot ce simțim pentru ea. În proiecțiile noastre de familie, ea râde mereu, este sănătoasă și veselă alături noi. Viața ne va purta probabil pe un drum plin de tot felul de emoții și stări, unele fix ca în visele noastre, altele imprevizibile. Vrem să putem fi pregătiți de orice, să o apărăm, să o protejăm, să o știm bine, cel mai bine cu putință. Am ales să apelăm la #BabyStem pentru siguranța ei și pentru liniștea noastră.

Nu depinde doar de noi întreg desenul vieții ei, însă depinde de noi ce nuanțe folosim pe acest drum, iar noi le alegem încă de acum pe cele mai optimiste și mai vesele!”

De ce să alegi recoltarea de celule stem la naștere?

Recoltarea celulelor stem la naștere ar putea fi un pas crucial în tratarea sau vindecarea unei boli neașteptate sau a unor afecțiuni cu care se poate confrunta copilul mai târziu în viață. Celulele stem sunt capabile să se dividă și să se reînnoiască pe perioade lungi, sunt nespecializate și pot da naștere tipurilor de celule specializate, așa cum sunt celulele pielii, ale inimii sau ficatului. Când sunt utilizate în medicina regenerativă, în condiții corecte, celulele stem au capacitatea de a se multiplica și de a se transforma în diferite tipuri de celule pentru a ajuta la înlocuirea celulelor care au fost deteriorate de boală.  

Până în prezent, sângele cordonului ombilical a fost folosit cu succes în tratamentul a peste 80 de afecțiuni. Celulele stem din sângele din cordonul ombilical al nou-născutului au potențialul de a fi folosite astăzi în tratamentul unora dintre cele mai grave maladii. La naștere, celulele stem pot fi recoltate din cordonul ombilical printr-un procedeu noninvaziv.

Alegerea unei bănci de celule stem de încredere este esențială pentru ca probele de sânge să fie depozitate în cele mai bune condiții pentru un eventual tratament. Baby Stem este singura bancă de celule stem din România, care oferă toate cele 3 variante de procesare și stocare a celulelor stem: TotiCyte, separare celulară și sânge integral precum și posibilitatea stocării țesutului din cordonul ombilical. De curand exista disponibil și serviciul de recoltare placenta, clienții au posibilitatea sa aleagă stocarea membranei amnion si/sau celulelor placentare.

Smiley împărtășește cu emoție momentul plecării spre maternitatea, cu o zi înainte de naștere, cu bagajul plin de trăiri intense și sentimente mixte, zâmbete molipsitoare și kitul de recoltare celule stem Baby Stem. Vezi videoclipul complet aici.

Mulțumim dragilor pentru încrederea acordată în serviciile Baby Stem, vă dorim să pășiți în continuare împreună în ritmuri de fericire și bucurie!