Între carieră și bebe. Cum ne împărțim?

Bun, deci ai rămas însărcinată!  Mai mult ca sigur toate gândurile tale  se îndreaptă acum către noua viață pe care urmează să o îmbrățișezi peste 9 luni. Însă, până atunci,  activitatea ta obișnuită nu trebuie să sufere modificări pe toate planurile. Atunci când vorbim despre carieră, nu puține sunt mămicile care aleg să își continue activitatea chiar până în ultimul trimestru de sarcină. Dacă ești o femeie sănătoasă, sarcina ta decurge normal,  iar locul de muncă este optim pentru perioada în care te afli,  poți fi în continuare o femeie activă profesional. Trebuie să știi în schimb,  când să pui stop atunci când lucrurile devin prea stresante și îți îngădui mai multe pauze ca de obicei.

Iată câteva sfaturi pentru ca muncă la birou să fie mai confortabilă.

  1. Pauzele mici și dese sunt importante . Ideal ar fi, dacă spațiul îți permite, să faci mici plimbări în aer liber sau chiar să iei masa într-un loc unde te poți deconecta de la task-urile pe care le ai.
  2. Transformă-ți scaunul de la birou într-un șezlong.  Dacă job-ul  tău presupune să petreci ore lungi în fața calculatorului, atunci e bine să știi că poți să îți odihnești picioarele într-un mod cât se poate de simplu. Asează o cutie încăpătoare în fața scaunului și odinhește-ți picioarele. Este bine alternezi statul în șezut cu micile plimbări.
  3. Apelează la colegi – este însărcinată și totuși continui să muncești. Asta nu înseamnă că nu meriți un pic de îngăduință. Ar fi bine dacă ai putea să renunți la o serie de activități care îți pot provoca stres. De exemplu, un schimb de task-uri cu un coleg de muncă sau  reducerea responsabilităților pe care ți le asumi.
  4.  Zile libere ocazionale – în cazul în care colectivul din care faci parte nu este unul tocmai înțelegător cu situația ta, atunci poți să încerci să îți iei câteva zile libere sau poate chiar o mini vacanță, pentru a mai scăpa de oboseala și stresul acumulat.  

Indiferent de situația în care te afli, locul de muncă nu este prioritar în acesta perioadă a vieții tale. Sănătatea ta și a micuțului sunt cele mai importante. Activitățile psihice stresante pot duce la creșterea presiunii arteriale provocând astfel  o naștere preamatură.  În cazul în care job-ul tău este unul cu multe provocări, dar îți dorești în continuare să muncești  apelează la sfatului medicului, astfel încât acesta să îți recomande un plan de luptă pentru următoarele 9 luni. Fie că alegi sau nu să muncești în perioada sarcinii acordă-ți măcar ultimele 2 săptămâni înainte de naștere pentru a pune la punct ultimele detalii legate de momentul cel mai important din viața ta. E posibil ca acestea să fie ultimele săptămâni în care mai ai parte de liniște – deci profită cât mai poți.