Esti casatorita si au aparut probleme in casnicie? Acestea te fac sa crezi ca singura modalitate de rezolvare a lor este divortul, o despratire definitiva? Atunci acest articol este pentru tine.
Este scrisoarea lui Becky Zerbe catre noi toate.
“Am prelungit momentul pana a ajunge aici cum si cat am putut. Dar a venit aceasta zi, cand nu mai puteam sa dau inapoi. Sotul Bill a plecat la serviciu, eu mi-am facut bagajele, am luat de mana baiatul nostru de doar 2 ani si am plecat de acasa. La parintii mei. M-a intampinat mama si mi-a spus ca ea si tatal nu ma vor lasa de izbeliste, ma vor sustine si ajuta cu tot ce pot.
“Inainte insa sa pleci definitiv de la sot te rog sa imi indeplinesti rugamintea” -mi-a spus mama. Trebuia sa impart o foaie alba in doua coloane. In prima mi-a spus sa scriu defectele sotului pe care nu mai pot sa le suport si care ne-au adus aici. In coloana a doua credeam ca o sa-mi zica sa scriu calitatile lui si imi ziceam ca aceasta parte o sa fie mult mai nesemnificativa decat lista defectelor.
Asa ca am inceput sa notez defectele sale:
1. Isi imprastie toate lucrurile prin casa.
2. Nu ma anunta cand si unde pleaca.
3. Se comporta urat la masa (isi sufla zgomotos nasul de exemplu).
4. Nu imi face niciodata cadouri frumoase.
5. Este neingrijit si zgarcit.
6. Nu ma ajuta cu treburile casei.
7. Este mereu tacut, vorbeste putin cu mine.
Lista aceasta a tot continuat. Aveam iata o dovada clara a faptului ca am trait pana acum cu un monstru si ca aceasta stare de fapt nu mai poate continua. Foarte multumita de sine am intrebat-o pe mama daca in cealalta parte a listei ar trebui sa notez calitatile sotului. “Nu, scrie acolo, in dreptul fiecarui defect al sotului felul in care te-ai comportat tu ca raspuns”. Desi mi se parea o idee proasta am inceput sa scriu, la insistentele mamei.
Ce faceam eu ca raspuns?
1. Ma enervam teribil.
2. Strigam, plangeam si iar strigam.
3. Mi se facea rusine sa mai stau cu el la o masa.
4. Ma compatimeam in voce.
5. Imi parea rau ca nu m-am casatorit cu un alt barbat.
6. Imi spuneam de fiecare data ca merit mai mult, ca merit un alt barbat.
7. In general, Bill nu este demn de mine.
Si aceasta lista continua… La sfarsit mama a taiat foaia in jumatate. Jumatatea in care erau trecute defectele sotului a rupt-o bucati mici si a aruncat-o la gunoi. Pe cealalta mi-a inmanat-o, ca sa merg cu ea acasa, sa o citesc, sa ma gandesc bine si daca in continuare voi vrea sa ma despart de Bill sa revin a doua zi la ei.
Am revenit acasa. Am recitit lista ramasa. Fara jumatatea cu defectele sotului meu aceasta era pur si simplu groaznica. Mi-am dat seama cat de distructiv era comportamentul meu, cat de urat m-am comportat. Apoi m-am gandit la defectele sotului meu. Eram atat de suparata deseori incat nu remarcam ca sunt o norocoasa, ca defectele sotului meu nu sunt deloc de neiertat si atat de groaznice, incat sa ne impiedice sa fim fericiti impreuna. Am ramas impreuna cu sotul si ma ingrozeam de fiecare data la gandul ca daca nu ar fi fost mama in cateva clipe mi-as fi schimbat in totalitate traiectoria vietii intr-o directie incorecta.
As minti daca v-as spune ca Bill s-a schimbat, ca nu a mai avut acele defecte pe care le trecusem in lista. Doar ca mi-am schimbat eu atitudinea fata de comportamentul lui si am invatat sa accept defectele lui si sa ii pun in valoare calitatile. Cand Bill a implinit 49 de ani s-a imbolnavit de Alzheimer, nu mai putea lucra ca profesor si eu a trebuit sa-l ingrijesc. Si atunci am fost intrebata de fiul nostru: “Mama, ce vom face atunci cand tata nu-si va mai aduce aminte de noi, nu va mai sti cine suntem?”, iar eu i-am raspuns: “Noi il vom tine minte, o sa il tinem minte mereu ca pe cel mai bun, mai iubitor tata si sot, o sa tinem minte tot ce ne-a invatat si felul in care ne-a iubit.”
Autoare scrisorii: Becky Zerbe
