Săptămâna 8 de sarcină

Creierul şi sistemul nervos s-au dezvoltat suficient şi bebeluşul îşi începe primele mişcări în uter. Faţa lui poate fi uşor dezvăluită la testul ecograf. Veţi putea observa de asemenea că bebeluşul îşi mişcă activ mâinile şi picioarele. În această săptămână se formează organele interne: stomacul, ficatul, intestinele, pancreasul. Copilul câtăreşte în această perioadă aproximativ 3 g.

Femeia simte că uterul creşte şi se dezvoltă împreună cu copilul şi pot apărea senzaţii de durere sau spasme dureroase. Să nu vă sperie acestea, manifestările de care vorbim sunt fireşti şi demonstrează dezvoltarea normală a fătului. În aceeaşi perioadă medicul ginecolog vă poate prescrie următoarele analize:

– analiza generală a sângelui;

– RW şi testul pentru HIV;

– analiza urinei;

– analiza pentru stabilirea gonadotropinei corionice.

O să fiţi cântărită, măsurată, o să vi se ia temperatura, orice fel de teste şi verificări în această perioadă sunt foarte importante.

În săptămâna a 8-a sunt complet interzise consumarea de alcool, nicotină, ridicarea greutăţilor. Trebuie să aveţi grijă ce consumaţi, alimentaţia trebuie să fie cât se poate de corectă şi echilibrată. Este nerecomandată radiografia şi anastezia, fie şi locală. În săptămâna a 8-a se mai potolesc senzaţiile de greaţă, dar femeile însărcinate sunt însoţite în permanenţă de senzaţia de oboseală, somnolenţă, dezechilibru emoţional şi iritabilitate emoţională. Se modifică în dimensiune sânii şi continuă să fie dureroşi. Săptămâna a 8-a mai este însoţită de dureri în partea de jos a spatelui şi a bazinului, din cauza creşterii uterului în dimensiuni, de asemenea, vezica urinară poate fi afectată, pentru că uterul apasă asupra ei şi provoacă des senzaţia că e nevoie la baie. În aceeaşi perioadă pot apărea contracţii dureroase false (de antrenament). Dacă însă acestea sunt de lungă durată şi sunt însoţite de sângerări este nevoie să vă adresaţi medicului de urgenţă.

Orice fel de sângerări în această perioadă reprezintă simptomele unui posibil avort spontan, tocmai de aceea nu este cazul să le ignoraţi, pentru că sunt periculoase. În perioada acestei săptămâni sunt prezente secreţiile normale pentru această periodă, acestea trebuie să fie în cantităţi moderate, deschise la culoare şi cu miros uşor acru. 

Cu toate că în această perioadă copilul deja începe să se mişte, mama nu îi simte mişcările, deoarece el este încă mic, are aproximativ 14-20 mm şi cântăreşte aproximativ 3 g. Se formează diafragma, începe să se formeze şi să se elimine sucul gastric, rinichii formează urina. În acelaşi timp, glandele sudoripare şi cele salivare abia se formează. Se formează de asemenea papilele gustative şi receptorii din nas, însă pasajele nazale sunt încă închise, acoperite cu mucus. În această perioadă se formează şi organele de reproducere, dacă este vorba de băieţel acum i se formează testiculele, dacă este fetiţă- ovarele şi ovulele.

Femeia are în această perioadă o temperatură uşor ridicată faţă de obişnuit, puţin peste 37 de grade. Dacă însă temperatura a crescut până la 38 şi peste este nevoie să vă consultaţi medicul ginecolog.

Alimentaţia este foarte importantă şi în această perioadă. Este important consumul de carne, care este o sursă de proteine, aceasta nu trebuie să fie grasă, trebuie să fie pregătită la aburi, bine fiartă. Peştele este foarte potrivit pentru alimentaţia femeilor însărcinate, el conţine elemente importante pentru dezvoltarea bebeluşului, de asemenea ajută ca intestinele să funcţioneze bine. Pâinea proaspătă şi alimentele făinoase contribuie la formarea meteorismului şi balonării. Nu este indicat în această perioadă nici consumul de ceai sau cafea tare, pentru că influenţează negativ sistemul nervos. Nu este de asemenea indicat să îngreunaţi munca stomacului şi a pancreasului consumând alimente din cee 4 categorii: prăjit, sărat, iute, gras. Contribuie la apariţia arsurilor gastrointestinale şi la reţinerea apei în organism.

Ţineţi minte: în săptămâna a 8-a ţineţi deja sub inimă viaţa unui omuleţ format, este încă prea mic să-l pueţi vedea sau simţi, dar este la fel de important, aveţi grijă de ceea ce consumaţi, pentru că de asta depinde sănătatea dumneavoastră şi a copilaşului dumneavoastră.

Nota pentru Săptămâna 8 de sarcină: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 note, media: 5,00 din 5)
Încarc...
Articolul face parte din categoriile