TOP 9 proprietăți benefice ale consumului de mango în timpul sarcinii

De obicei, sarcina vine cu o întreagă listă de reguli pentru o viaţă sănătoasă. Iar, când vine vorba de alimentaţie, totul devine mai strict. Astfel, viitoarele mămici se văd în postura de a renunţa la anumite alimente, chiar şi la câteva fructe. Din fericire, mango nu se află pe lista neagră, date fiind proprietăţile sale benefice pentru dezvoltarea sarcinii.

Mango este fructul-vedetă al sezonului estival, însă poate fi mâncat în orice perioadă a anului. O cantitate moderată de mango pe zi vine în întâmpinarea nevoilor tale nutriţionale. Vezi în continuare cum te poate ajuta fructul de mango în timpul sarcinii.

Este o sursă bogată de fier

Femeile gravide ar trebui să consume suplimente de fier pentru a preveni anemia, un simptom comun în timpul sarcinii. Fructul de mango îţi poate îmbogăţi considerabil aportul de fier din dieta ta, ajutând astfel la creşterea numărului de celule roșii din sânge pentru a lupta împotriva anemiei.

Conţine acid folic

Acidul folic joacă un rol semnificativ în evoluţia sarcinii, ajutând la formarea ADN-ului și a celulelor roșii din sânge. De asemenea, ajută la dezvoltarea inimii și a vaselor de sânge. Deficiența folaţilor poate avea ca rezultat defecte ale măduvei spinării și ale creierului la făt.

Previne constipaţia

Conținutul de fibre din mango poate ajuta la facilitarea funcției sistemului digestiv. Femeile gravide suferă adesea de constipație în timpul primului trimestru și consumând alimente bogate în fibre, precum mango, pot preveni sau ameliora constipaţia.

Previne preeclampsia

Fructele de mango ajută la menținerea tensiunii arteriale la un nivel normal. Acestea conţin magneziu, care acționează ca un remediu natural excelent pentru preeclampsie, în timp ce vitamina E din mango ajută la construirea mușchiului fetal și previne preeclampsia.

Echilibrează fluidele corporale

Deoarece volumul sanguin crește în timpul sarcinii, corpul tău are nevoie de minerale suplimentare. Mango-urile conțin electroliți, cum ar fi potasiu, calciu, magneziu și sodiu, care ajută la menținerea echilibrului fluidului. Electroliții ajută nervii, inima, creierul și mușchii să funcţioneze așa cum ar trebui.

Asigură necesarul de vitamina C

Mango-urile sunt o sursă excelentă de vitamina C, un antioxidant foarte puternic care ajută la dezvoltarea rezistenței împotriva radicalilor liberi. Vitamina C poate, de asemenea, reduce riscul nașterii premature. O cană de mango este îndeajuns să îţi asigure porţia zilnică recomandată de vitamina C.

Bogat în vitamina A

Aceste fructe sunt de asemenea bogate în vitamina A. Deficitul de vitamina A este asociat cu o imunitate mai scăzută și un risc mai mare de complicații, cum ar fi diareea și infecțiile respiratorii. Totodată, abundenţa de vitamina A din fructele de mango ajută la formarea sistemului osos al fătului şi al unor organe esenţiale.

Este o sursă de vitamina B6

Mango este, de asemenea, o sursă de vitamina B6, care joacă un rol în dezvoltarea creierului şi a sistemului nervos al copilului. Vitamina B6 te poate ajuta în acelaşi timp să scapi de stările de greaţă din timpul sarcinii.

Posibile efecte adverse ale consumului de mango în timpul sarcinii

mango gravideMango este un aliment ce poate fi consumat fără probleme în primele două trimestre ale sarcinii. Ceea ce îl face însă riscant sunt substanțele chimice, cum ar fi carbură de calciu utilizată pentru maturarea rapidă a fructului. De asemenea, încearcă să nu consumi mango în cantităţi exagerate, existând riscul de a dezvolta diabet gestational. Depăşirea cantităţii normale de mango în timpul sarcinii poate duce la diaree, care, la rândul său, duce la deshidratare.

Baby Stem, partenerul exclusiv al Seracell România, pune la dispoziţia clienţilor experienţa germană şi servicii de stocare şi prelucrare a celulelor stem la cele mai înalte standarde. Seracell are în portofoliu peste 1000 de tratamente cu celule stem şi funcţionează în strânsă legatură cu Facultatea de Medicină a Universităţii Rostock. Mai multe detalii găsiţi pe BabyStem.ro.

Voteaza TOP 9 proprietăți benefice ale consumului de mango în timpul sarcinii: 1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele
Încarc...
Articolul face parte din categoriile